WTF World to Fantasy Nu stii tu (2 in 1) - Teodor Morar

Teodor Morar traieste prin visele sale concretizate in versuri, ganduri, lacrimi, atitudini de neiertat pentru o lume hulpava a unui secol ce pare sa uite de el. Ma ingrijoreaza multe ca pe orice fiinta umana dar, cel mai mult, pare sa fie lupta sinelui cu cea a ego-ului printr-un dialog permanent al neputintei. Neputinta intr-o lume prea grabita cu rabdarea, prea amnezica cu trecutul, prea colorata in aparente, prea searbada in autenticitate. Cine poate fi salvatorul acestei lumi, al nostru, al sinelui neurmat de inevitabilul ego? Cine ne poate inscrie sufletele in cartea nemuririi sentimentelor noastre de-acum si dintotdeauna? Daca ma refer la un poet, el poate fi salvatorul prin versurile sale ca forma a autenticitatii. Daca ma refer la un preot, el poate fi salvatorul prin rugaciunile facute prin apusul si rasaritul trairilor sale ca forma a revendicarii binelui. Daca ma refer la un profesor, el poate fi salvatorul prin lumina din ochii sai ce poate imblanzi si forma destine. Daca ma refer la un medic, el nu mai are nevoie decat de un loc al sau pentru a vindeca lumea de tristete, de agonie, de neimplinire, de grija pentru ziua de maine! Daca ma refer la noi toti, la intreg universul el poate fi salvat de Ocrotitorul nostru, Bunul Dumnezeu ce ne poarta grija si ne daruieste clipa. Imi place sa citesc poezie caci e o rugaciune ce poate forma destine, poate vindeca neimplinirea sufleteasca recunoscand astfel grija clipei prin care traieste. Imi place sa scriu despre poezie daca este construita asemeni unei catedrale, vers de vers, piatra de temelie, loc de onestitate cu sine insusi. ‘’Omule, ridica-te si mergi’’! Nebunia ca sunt Intre cer si pamant Doar un simplul cuvant. Disperarea ca pot Sa fiu fara rost Ma doare anost. Agonia de dor Pe frunte un nor Ma invata sa mor. Iubirea ca esti Pierdut prin povesti Mintind ca traiesti. Pasi spre nimic Pe mine ma strig Cu vise de frig. Timpul ma doare Eclipsa de soare Ascuns intr-o floare. Calatoria, senina spre cer Ma leaga in mister Si totusi eu sper Absurdul sa-l renegi Intr-o lume fara legi Omule, ridica-te si mergi. Calatorul descult… World to fantasy este ultima carte – in ordinea lansarii – a lui Teodor Morar. Este o carte ce isi revendica de una singura dreptul sau in lume fara a le contrazice pe celelalte, predecesoarele ei. Teodor Morar este asemeni cartilor sale, diferit in atitudine in raport cu cotidianul, cautator de sensuri nuantat atemporale, traitor al propriilor cuvinte ce se redefinesc prin versuri, este un vulnerabil cautator de comori, iubeste viata cand il rascoleste harul, traieste moartea clipei dar accepta valoric eternitate. Toate acestea exista metamorfozandu-se pe drumul sau ca un „calator descult”ce se autodefineste. Din fericire, nu mai sunt adepta prefetelor lungi, elaborate. Timpul fuge din fata lor cautand esentele rafinate ale cuvintelor autorului, ale versurilor sale fara a sfida opiniile oricui se apropie de carte. Dimpotriva, asteapta mainile cititorilor sa o deschida si ochii lor sa rastoarne lacrimile ce le urmaresc privirile. E o carte a memoriei unui timp ce se vrea auzit, rastalmacit, e timpul ca noi toti sa citim poezie din drag de cei care ne-o daruiesc! „ Nu-mi este dor de lucrurile ce nu le-am facut, imi este dor de tine, de trecut, de acum, de viitorul cu tine. Nu regret nimic… Pentru ca tu existi in mine, cantec fara margini. Imi este dor de noi, clipa de clipa, nu regret vise, tu esti visul meu, si ce as putea face, sau facut, fara tine. Noi suntem intregul, tu ma vindeci de mine, de astea imi este dor. Nu poti avea dor decat de ce ai trait. Asa se nasc zambetele fugare, din dorul trait si te traiesc. De asta toate ce suntem se cheama dor, dor de tine. Recunosc, sunt un paranoic, un paranoic linistit, psihozele mele deseneaza in carbune cocori albi. Visez doar vise si astept asteptari. Aducandu-mi aminte povestile sufletului meu”. Teodor Morar – World to fantasy 17 noiembrie 2019 —Prof. univ. dr. Otilia Sirbu Nu stii tu, Un oratoriu al iubirii Zanatec (crezand in zane, care-va-sa-zica), cu domiciliul categoric stabilit „in nori”, „suflet- curcubeu”, „suflet- fum”, cu „cerul prins la butoniera”, numitul Teodor Morar, de profesie „calator”, ce n-a stiut vreodata sa se traga de sireturi cu nimeni, intrucat mereu s-a purtat „descult”, de buna voie si nesilit de nimeni, asterne cuvintele-i toate, („cu subiect si predicat”) intr-o „poveste fara de sfarsit”, poveste ce-i va servi cititorului, peste timp, drept „proces-verbal de constiinta”, marturie scrisa a unei IUBIRI intamplate-n fiecare. De ce IUBIRE? De ce din nou si mereu IUBIRE in discursul lui Teodor Morar, acest poet vesnic indragostit si nostalgic nevindecat? Pentru simplul motiv ca altfel n-ar fi putut sa fie si pentru ca, fireste, EL…POATE! Poate dezveli FEMEIA „pana la margini de cuvant”, poate zidi in ea povesti minunate, o poate canta si apoi descanta, o poate aprind...