Viata la tara - Duiliu Zamfirescu

Viata la tara e un poem al vietii campenesti de care poporanistii ar putea fi multumiti intrucat ii lipsesc scenele de betie si orgiile si niciun taran nu-si bate nevasta pana la sange niciun preot nu pangareste casele crestinesti niciun logofat de mosie nu schingiuieste pe sateni. In realitate insa poporanistii nu canta si slavesc taranimea ci materialisti si pesimisti ei pun literatura in functie de lupta de clasa. La tara Duiliu Zamfirescu n-a vazut nici Crasma lui Mos Precu nici apriga problema sociala ci a vazut un boier batran pe Dinu Murgulet bun milos pana la risipa ca atati boieri si cu dragoste de taran de pamant in care se limiteaza pentru dansul icoana tangibila a patriei alaturi la Comanesti a mai vazut o curte boiereasca de tinere odrasle dintre ale caror capete bucalate se desprinde icoana surorei mai mari a neuitatei Sasa drept care nu exista in intreaga literatura romana un suflet mai nobil mai armonios in ritmul intern si extern o realizare mai completa si mai poetica a unor insusiri pozitive intru nimic romantica ea e expresia realitatii si a simtului practic al vietii topit totusi in poezie tanara inca e mama surorilor si fratilor mai mici harnica uneste bunatatea cu energia si isi ingrijeste mosia cu dragoste in mijlocul acestor indeletniciri zilnice nu si-a pierdut insa farmecul femeiesc nici perpetua nevoie a iubirii si a jertfei de sine. A mai vazut Duiliu Zamfirescu la tara pe tanarul Matei Damian care dupa ce si-a petrecut tineretea la studii in strainatate la moartea mamei se intoarce la mosie unde dragostea pamantului il cucereste apoi pe incetul. Statornicindu-se deci la tara ca sa puna randuiala la treburile paraginite ale casei ceea ce era firesc sa se intample se intampla intre Matei si Sasa incepe o dulce legatura de sentimente pe care scriitorul ne-o zugraveste cu poezia sfioasa a sufletelor alese ce se cerceteaza tacand pe indelete si se apropie spre a se identifica apoi pentru totdeauna. Farmecul casatoriei atat de rar in literatura isi risipeste aroma din aceste pagini simple caste si idealiste. A mai vazut Duiliu Zamfircscu si pe tarani simbolizandu-i in neuitatul baciu Micu suflet pribeag poetic credincios stapanului in ai carui ochi isi revarsa cerul taina stelelor si poezia imensitatii albastre. A mai vazut scriitorul si lupta apriga in jurul pamantului hranitor zugravindu-ne chiar o rascoala taraneasca nu impotriva cuconului Dinu a proprietarului de drept ci impotriva arendasului lacom a lui Tanase Scatiu simbolul neomeniei unei clase spoliatoare rascoala in care simpatia scriitorului merge fireste catre taranime. Cand o opera literara dovedeste o dragoste atat de reala pentru viata de tara pentru pamantul tutelar cand ne zugraveste atatea suflete cinstite idealiste cum poate sa nu fie privita ca o opera nu numai estetica ci si sanatoasa si inaltatoare Cand un scriitor arata atata iubire pentru taran cum poate fi privit ca un dusman al taranimii ... Si cand o opera risipeste atata poezie simpla un optimism atat de sanatos atata dragoste pentru orice valoare etica scrisa fiind cu o arta discreta cu simtul masurii si al limbii cum poate ca sa nu fie privita ca o opera clasica si nationala