Tara zidului amar - Constantin Marafet

Cu romanul Tara zidului amar, Constantin Marafet se prezinta in fata cititorului cu o poveste despre conditia intelectualului in istoria recenta, cu pondere in perioada comunista a tarii. Romanul analizeaza viata lui Victor Dumitrescu, profesor universitar de prestigiu, dedicat valorilor solide umane. Iata cum descrie autorul vremea in care eroul principal traieste cu intensitate tragedia si adevarul crud al epocii: „Traiam intr-un somnambulism in care cosmarul era fericirea suprema. Strazile erau pline de morti vii, care zambeau aiurea si se tineau de mana sa nu rataceasca drumul foamei si al intunericului spre cimitirul cosmic” (Confidenta unu, p. 5). Satul de minciuna generala care domina mediul universitar si viata sociala, Victor Dumitrescu reuseste sa publice o carte in occident, sa dea un interviu legat de starea reala a societatii, dominata de vointa dictatorului, de complicitatea oamenilor, de somnul ratiunii... A putut trece textul scris pe foita de tigara, pentru a deruta oamenii securitatii aflati peste tot. Cand se reintoarce in tara, constata ca este deja condamnat, colegii sunt cei care joaca piesa regizata de organele de forta ale statului, aflate la dispozitia dictatorului. Scena in care este blamat in colectivul din care facea parte la facultate este redata cu atentie de scriitor, el pune in evidenta lasitatea, frica, complicitatea colegilor, incepand cu decanul. Marile idealuri intelectuale sunt puse in umbra, fiecare isi apara pozitia, postul, conditia, familia, persoana. Frica era institutionalizata si reprezenta sistemul prin care societatea era controlata, dominata si presata zilnic, pana la epuizarea fizica si psihica. Din cauza lui Victor Dumitrescu sufera familia, prietenii, cunostintele, persoanele din anturajul sau. Dreptul sau la opinie, la libertatea de gandire produce traume celor din jurul sau. Sunt analizate viata de cosmar a lui Sebastian Ghitau in inchisoare. Persoana sensibila, delicata, el sufera din cauza mediului concentrationar in care se zbate sa reziste. Dascalul de tara este redus la tacere, persoana ii este anulata de tortionari si de persoanele aflate in inchisoare. Un alt personaj, cu porecla Dromichete, cu numele de Gelu Iov, pe care securitatea il plaseaza la Spitalul de neuropsihiatrie Sapoca pentru a-i anula personalitatea prin tratamente bine administrate, simbolizeaza puterea asupra mintii oamenilor. Are noroc cu Doinita, femeia care ii iubeste si-i ofera o protectie nesperata in felul aceasta, ferindu-l de caderea brutala din memoria cea de fiecare zi. Dupa indelungi suferinte, Victor Dumitrescu este abordat de organele de represiune si i se ofera variantele: exilul sau inchisoarea. Alege exilul impreuna cu familia. Se salveaza prin munca bruta in gospodaria lui Hans Gunter, apoi este identificat de serviciile secrete din strainatate si plasat la un post de radio pentru a-si prezenta idealul de intelectual solid, stapan pe viziunea sa libera, demna, girata de munca si efort, pe creativitate si intelepciune. Si acolo este urmarit de serviciile de forta ale dictatorului si i se insceneaza un atac pentru a fi eliminat. Evident, deranja si mai mult, deranja prin forta ideilor sale, prin verticalitate, prin cultura, prin lupta sincera pentru libertatea de opinie. Dupa ce se petrece revolutia din 1989/ lovitura de stat?/, Victor se intoarce in Romania si constata ca viata sociala este dominata de aceleasi personaje care i-au facut viata amara. Fostul decan este numit ministru al invatamantului, alte personaje ajung in functii importante. Fiecare se zbate sa reziste in noul sistem, sa se strecoare prin meandrele unui capitalism complicat, fara de capital si oameni care sa-l faca onest. Chiar si fostul sau urmaritor, ajunge general in noile servicii de securitate si are tupeul de a-i prezenta dosarul de urmarire operativa. Victor Dumitrescu este socat de cele aflate in dosar, constata ca a fost permanent urmarit si viata lui a fost un cosmar si mai mare decat a crezut. Socul ii va aduce sfarsitul, este mult peste puterile unui om singur in fata ticalosiei generalizate. Desi a incercat sa se stabilizeze in tara, sa scoata un ziar despre dreptate si adevar, toate se prabusesc. Noile servicii de informatii i-au cumparat tirajul integral pentru ca mesajul sa nu ajunga la populatie. Nu-si poate recupera proprietatile, casa in care a locuit candva, familia ii este distrusa in noua situatie, el dispare din peisajul social. Intelectualul nu mai avea loc pe scena vremurilor noi. Constantin Marafet isi duce povestea cu pasiune, el creeaza tablouri sociale dure, specifice unei dictaturi. Evenimentele sunt derulate amanuntit, modul de a proceda a serviciilor de forta cu intelectualii veritabili sunt redate cu realism si tristete. Empatia autorului pentru personajul principal este evidenta, suferinta pentru adevarul vremurilor traite este reala. Frazele au dinamism, tablourile se deruleaza cu tensiunea necesara, cititorul este captat de istoria recenta, bazata pe fariseism...