Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale - Lao Tse

Tao Te Ching, datand din secolul al VI-lea i. Hr., este un text clasic al taoismului filosofic, care a influentat profund toate sistemele de gandire si religiile Chinei. Acest text de numai 5000 de caractere a cunoscut o popularitate globala, fiind tradus in majoritatea limbilor. In urma raspandirii Tao Te Ching pe durata a doua milenii si jumatate, a iesit la iveala faptul ca Lao Tse este asemenea unui „fluviu care aduna apele culturii orientale si occidentale, devenind o comoara a intelepciunii lumii si ca influenta sa trece de la cercurile academice la societate, de la teorie, la viata oamenilor de toate zilele.“ (Su Yan) „Tao deseneaza realitatea ultima, misterioasa si insesizabila, fons et origo ale oricarei Creatii, temei al intregii existentei.“ (Mircea Eliade) Cele trei parti care alcatuiesc aceasta carte sunt pentru intaia data asezate intr-un acelasi volum. In acord cu structura colectiei „Forma mentis“, am plasat drept introducere un capitol din cartea lui Max Weber, Confucianism si taoism, iar pe post de postfata un fragment din studiul lui René Guenon, Taoism si confucianism.    Max Weber, Ortodoxie si heterodoxie (taoismul) Konfuzianismus und Taoismus, cartea lui Max Weber publicata initial in 1915 si reeditata cu unele completari in 1920 este prezenta in bibliografia catorva cursuri de sociologia si istoria religiilor care trimit la volumul in discutie, considerat de multi cercetatori occidentali drept cea de‑a doua cea mai importanta lucrare a lui Weber (dupa Etica protestanta si spiritul capitalismului, din 1905). Nu sunt importante aici cauzele slabei circulatii a cartilor si nici ale inapetentei pentru Weber a istoricilor culturii si sociologilor nostri, ci relativa neglijare, de catre publicul general, a subiectului pe care-l analizeaza aici ganditorul german: relatia dintre confucianism si taoism. Una dintre justificari poate fi tocmai lipsa de credibilitate a unui academic clasic in ceea ce priveste subiectul religiilor vechii Chine; apoi judecata apriorica dupa care cercetarea unei religii este de competenta exclusiva a istoricilor religiilor si/sau a teologilor, o apoftegma pe care o revalideaza in 2017 si profesorul Chen Ming de la Universitatea Normala din Pekin: „Ca mare iubitor al filosofiei neo-kantiene a culturii, sunt convins ca este necesar sa cautam sa intelegem cultura si sa-i discernem sensul. Or, Weber nu pare sa incerce sa inteleaga decat propria sa cultura; atunci cand «compara» religiile, urmand metoda neo-kantiana, propria cultura este modelul; semnificatia altor culturi ii scapa. Acest lucru nu este acceptabil. Rezultatul e ca noi, in China, privim drept concluzii stiintifice ceva ce este, intai de toate, sensibilitatea culturala proprie lui Weber. Ar putea sa ne duca foarte departe. Facandu-l pe Weber un ganditor indescifrabil, ne-am multumi sa citim Etica protestanta si spiritul capitalismului ca si cum ar fi fost un text literar, iar «demitizarea lui Weber» ar fi doar o reflectare a efectelor pe care le-a avut in China timp de 30 de ani argumentatia lui Weber din Confucianism si taoism.“ (CHINE-Le Coin des penseurs / N° 60 / Avril 2017) Profesorul de confucianism politizeaza gandirea sociologica a lui Weber, printr-o inferenta cu origini istorice in critica traditiei confuciene vazute ca rezultat al apologiei crestinismului, dat fiind faptul ca, inainte de 4 mai 1919 (cand se inregistreaza prima miscare studenteasca importanta din istoria Chinei, moment in care studentii au demonstrat in Piata Tiananmen din Beijing, protestand impotriva Tratatului de la Versailles prin care se transferau teritorii chineze Japoniei), se manifesta un sentiment de inferioritate a culturii traditionale reprezentate prin confucianism. Ce spune Weber in Confucianism si taoism confirma, in viziunea celor vechi, acest complex.    Aceasta problema se suprapune si cu relatia dintre religie si democratizare politica, mai intai in protestantism, apoi in catolicism. In incercarile contemporanilor nostri de a institui o economie de piata si un regim democratic, optiunea culturala chineza este azi, in buna masura, occidentalizarea; o guvernare constitutionala are nevoie de un principiu transcendent: confucianismul nu; protestantismul, da. „Toate acestea nu sunt valabile atat la nivel teoretic, cat si practic. Dorind sa vindecam cultura atunci cand politica este bolnava, nu inseamna oare sa ratam vindecarea?“ se intreaba acelasi profesor Ming. Max Weber pare a exploata integral imaginea panaceului: neo-kantianismul, neutralitatea valorilor, in ariergarda stiintelor sociale, dar mai ales – obsesie de secol al XIX-lea, de secol al natiunilor – un patriotism pe care ideologia antioccidentala l-a localizat drept specific intelectualilor germani; in spatele cercetarii academice s-ar ascunde, inteligent camuflat, o forma standard de nationalism si un eurocentrism monovalent. Retorica inteligenta nu scuza, in viziunea asiatica, dominatia simbolica a culturii occidentale asupra celei orient...