Suite pour Piano op. 10 Prelude et Fugue - George Enescu

Enescu a scris Suita op. 10 in Re major Des cloches sonores in vara lui 1903 pentru concursul de compozitie al revistei pariziene Musica organizat in cadrul Conservatorului din Paris unde a castigat premiul I. Si-a dedicat Suita profesorului de pian Louis Diemer poate cel mai important specialist in literatura muzicala veche din Parisul de la cumpana veacurilor. Suita op. 10 imbina intr-un melange unic impresionismul francez tendintele neobaroce suflul postromantic dar si inconfundabilul ireal de indepartatul melos romanesc. Temele sunt strans inrudite si bazate in esenta pe doua note motivul clopotelor o celula ritmico-melodica in permanenta transformare. Desi influentele impresioniste isi fac fara indoiala simtita prezenta dupa propria marturisire a compozitorului il y a une Pavane et une Bourree assez Ile-de-France Enescu se indeparteaza totodata de obisnuita transparenta utilizand o scriitura densa si opulenta ce atinge in anumite pasaje pana la zece voci si cere artistului interpret sa faca uz de pedale extrem de masive le-as numi chiar brahmsiene in special in Toccata care difera prin affetto-ul ei atat de mult de omonimele sale apartinand lui Debussy sau Ravel sau in Bourree unde compozitorul dezlantuie o fantezie armonica fara limite. Prelude et Fugue in Do major prima data publicate abia in 1965 au fost scrise imediat dupa Suita op. 10 in septembrie 1903. Preludiul surprinde prin ecourile impresioniste in timp ce Fuga magistrala cum o numeste raspicat Pascal Bentoiu e construita impecabil pe un schelet a la carte care se apropie de forma de variatiuni unde tema este tratata in spiritul unei improvizatii baroce organistice dar si in cel al variatiunilor ornamentale clasico-romantice.