Sonata Kreutzer si alte povestiri - Lev Tolstoi

E un lucru uimitor cât de deplină este iluzia care spune că frumusețea este bine. O femeie frumoasă spune prostii, tu auzi și nu vezi prostiile, ci vezi ceva inteligent. Ea spune, face porcării, și tu vezi ceva drăguț. Când însă ea nu spune nici prostii, nici mizerii, ci e frumoasă, atunci te convingi că este uimitor cât de inteligentă și morală este.   M-am întors entuziasmat acasă și am decis că ea este culmea perfecțiunii morale și că de aceea este demnă să fie soția mea, și a doua zi am cerut-o în căsătorie.   Chinuit de propria depravare fizică și morală, dar dornic de a-și întemeia o familie bazată pe înțelegere și fidelitate, Pozdnîșev o cere de soție pe EA, aparent aleasa inimii. Este frumoasă și, cel mai important, pare să fie culmea perfecțiunii morale căci, fiind un cunoscător fin al depravării, nu ar permite niciodată o relație cu o femeie infidelă.   Zis și făcut. Se căsătorește cu ea, însă căsnicia nu este așa cum și-a imaginat. Lucrurile denaturează rapid și se degradează rapid. Dau naștere a 5 copii, însă fii și fiicele născute nu îi apropie, ba chiar adâncesc și mai mult prăpastia diferențelor și a neînțelegerilor dintre ei.   Trăiam parcă într-un armistițiu, și nu exista niciun motiv să-l încălcăm; deodată se iscă o discuție despre un câine care primise o medalie la o expoziție, zic eu. Ea spune: „Nu o medalie, ci o apreciere”. Începe cearta. Începem să sărim de la una la alta, cu reproșurile: „Ei, dar asta se știe de mult, mereu e așa: tu ai spus…” „Nu, n-am spus”. „Deci, eu mint!... Simți că nu mai e mult și începe acea ceartă groaznică în timpul căreia vrei s-o omori sau să te sinucizi. Știi că acum o să înceapă și ți-e frică de asta, ca de foc, de aceea ai vrea să te abții, dar furia îți cuprinde toată ființa. Ea se află în aceeași stare, tot proastă, intenționat îți răstălmăcește toate cuvintele, denaturându-le sensul; fiecare cuvânt al ei e plin de otravă; unde știe că mă doare cel mai mult, acolo mă înțeapă. Sare din camera, dă fuga în camera copiilor. Încerc s-o rețin ca să termin ce am de spus și să fac demonstrația până la capăt, și o apuc de mână. Ea se preface că îi provoc durere și strigă: „Copii, tatăl vostru mă bate!” Eu strig: „Nu minți!” „Doar nu e prima dată!”, strigă ea, sau ceva în genul ăsta. Copiii dau fuga la ea. Îi liniștește. Eu spun: „Nu te mai preface!” Ea spune: „Pentru tine totul e prefăcătorie; tu-l omori pe om și spui că se preface. Acum mi-am dat seama cum ești. Chiar asta vrei!” „O, de-ai crăpa!”, strig eu.   Pozdnîșev nu crede în iubire, nu crede în iubirea întemeiată pe unitatea idealurilor și pe înrudirea spirituală, ci crede în potrivirea sexuală, în armistițiu și în angajament. Însă odată cu trecerea anilor, fiecare acțiune a sa în cadrul căsniciei are menirea de a-și demonstra și mai mult că iubirea și fidelitatea nu există. Ba chiar că iubirea este preferința unei personae față de cealaltă persoană pe o perioadă determinată… o lună… două zile… o jumătate de oră. Astfel, pe fondul scandalurilor conjugale și a propriei depravări, răsare sâmburele mărșav al geloziei. Și crește și crește și crește până când își ucide soția convins fiind că îl înșeală cu partenerul ei muzical. Însă ea chiar îi este infidelă sau Pozdnîșev caută nimicuri care să-i confirme adulterul închipuit?   Vorbele sunt de prisos. Răul este săvârșit. Ea moare. Însă ce se întâmplă cu el? Are remușcări? Îi pare rău? Ajunge la închisoare? Dar copiii, copiii îl iartă? Îi rămân alături?   Lev Tolstoi nu menajează cititorul pe întregul parcurs al nuvelei Sonata Kreutzer. Grandiosul scriitor își spune părerea francă despre depravare, infidelitate, motivele și scuzele care conduc la infidelitate, despre căsnicie și despre copii, dar și despre iubire și moarte. Lev Tolstoi descrie atât de clar și de obiectiv etosul sexual al acelei epoci încât realizezi că aceste concepții sunt valabile chiar și în zilele noastre.   În general, scriitorii protejează cititorul, evită lezarea acestuia, nu își asumă răspunderea în mod direct despre modul în care cititorul se poate schimba după ce citește o astfel de scriere, însă nu și Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer. Deși nu îți spune direct: „prostule, ești un naiv, iubirea are un termen de valabilitate, iar căsnicia este mai grea și mai groaznică decât îți imaginezi”, cititorul este lăsat să își tragă propriile concluzii pe baza argumentelor sale deosebit de convingătoare. Citindu-l pe Lev Tolstoi, propria ideologie despre viață și iubire este zdruncinată temeinic.   În Sonata Kreutzer Lev Tolstoi relatează parte din întâmplările din propria căsnicie. La 34 de ani se căsătorește cu Sofia Andreevna, ea având doar 18 ani. Fac 12 copii, însă fericirea vieții de familie nu tine mult nici în cazul lui. Se spune că și Lev Tolstoi a fost un bărbat gelos și asta pentru că soția sa, Sofia Andreevna, l-ar fi înșelat cu un muzician rus. Cu toate acestea, Lev Tolstoi nu are curajul lui Pozdnîșev și nu își omoară nevasta.  ...