Sfarsitul cetatii Pompei - Bulwer Lytton

Un zgomot ciudat se rostogolea in maruntaiele pamantului urmat de un lung huruit. Zidurile amfiteatrului se clatinara apoi totul inceta. Norul cel des care iesea din munte luase infatisarea unui puhoi de foc negricios. Se revarsa ca o noua furie aruncand o ploaie de cenusa si piatra aprinsa ce cadea peste oras. Se petrecea ceva inspaimantator Fiecare in fiorosul lui egoism nu mai avea alt gand decat propria salvare. Se produse una din acele inghesuieli si striveli cu neputinta de descris. Se imbranceau unii pe altii femei mosnegi copii se calcau in picioare. Urlete plangeri rugaciuni se amestecau cu tipetele multimii innebunite imbulzindu-se spre iesirile ce varsau o multime furioasa afara din circ. Ranitii gemeau cu fata aprinsa cu madularele sfaramate zdrobiti fara mila. Sa fuga ... Sa fuga ... Ah sa fuga dar unde Norii fiorosi se perindau tot mai negri rostogolindu-se in jurul vulcanului intunecand cerul. Si astfel se facu o noapte infioratoare la ora cand de obicei soarele stralucea pe cer. Glaucus o ridica pe lona in brate si alerga tot inainte. Dar o umbra deasa isi intindea din nou nepatrunsele-i valuri asupra cetatii osandite la pieire. Invins se furisa sub o bolta sfaramata a Forumului se culca deasupra ruinelor arzatoare si acolo strangand-o pe Iona la piept astepta moartea...