Romani, comentarii. Colectia Reforma - Jean Calvin

Prima editie a comentariului lui Calvin la Epistola catre romani a fost publicata in martie 1540, la Strasbourg, si are, probabil, la origine o serie de conferinte sustinute de Calvin la Geneva, intre 1536 si 1538. De altfel, lucrarea trebuie sa fi fost finalizata deja in octombrie 1539 (data la care este semnata dedicatia catre Simon Grinée, profesor de limbi la Basel). Editia din 1540 a fost publicata in timpul exilului lui Calvin la Strasbourg, in tipografia lui Wendelinus Rihelius. Editia amplificata a comentariului a aparut in 1556. Comentariul lui Calvin dateaza asadar din perioada primelor editii latine ale Invataturilor religiei crestine (1536, prima editie; 1539, a doua editie). Este limpede ca demersul exegetic si cel sistematic s-au impletit inca de la inceput. Comentariul lui Calvin la Romani este prima piesa dintr-un proiect care avea in vedere lectura tuturor epistolelor pauline, in ordinea lor din canon. Insa, pentru Calvin, Epistola catre romani constituie cheia de bolta a intregii revelatii scripturistice, „o cale de acces catre interpretarea intregii Scripturi“ (Jean Calvin, Sur l’épistre aux Romains, Paris, Meyrueis & Co., 1855, p. 1). Calvin isi propune sa ajunga la textul scripturistic in starea lui factuala, evitand deturnarile pe care le genereaza diversele grile hermeneutice sau traditii de lectura. Obiectul lecturii este ingredientul fundamental al unei lecturi obiective. De asemenea, mesajul textului biblic este o taina, fapt care explica unele incongruente interpretative intre comentatorii Scripturii. Aceasta observatie a lui Calvin indica spre aceeasi asimetrie dintre text (revelatie) si cititor, lamurindu-ne cu privire la polul subiectiv al hermeneuticii lui Calvin. Neintelesul tainei dumnezeiesti nu trebuie sa genereze neintelegeri, ci sa se constituie intr-o invitatie la umilinta si la staruinta in legatura frateasca. Comentariul la Romani este o lectura a textului biblic realizata cu instrumente filologice. Calvin citeste textul grecesc, la care raporteaza critic traducerile existente ale Bibliei. De asemenea, citeste critic Vulgata, precum si traducerea latina a Noului Testament facuta de Erasmus, care, de altfel, a emendat textul Noului Testament pornind de la manuscrisele la care a avut acces. Altfel spus, Renasterea si Umanismul au inaugurat o noua paradigma de lectura a textelor vechi, in care germenii criticii textuale sunt deja prezenti. Prin abordarea filologica a textului, Calvin se inscrie natural in aceasta noua paradigma. In mod evident, interesul deosebit fata de acuratetea textului sacru este determinat de scopul exegezei, pentru Calvin, si anume recuperarea sensului originar al textului, cel pe care l-a avut in vedere autorul. Nu este vorba aici de o abordare literalista, caci sensul originar nu este in mod necesar sensul literal. De-a lungul comentariului sau, Calvin identifica figurile de stil, folosite din abundenta de Apostol (hiperbole, ironii, metonimii, metafore, alegorii, expolitiuni, reduplicari etc.). Comentariul lui Calvin are si reflexe apologetice, ba chiar polemice. Adversarii lui Calvin sunt, in principal, anabaptistii „cei visatori si superstitiosi“ (Romani 1: 9), la a caror teologie Calvin face referire de mai multe ori in carte, in general aluziv. De asemenea, Calvin polemizeaza cu „invatatii numiti scolastici“ cu privire la rolul faptelor pentru mantuire (Romani 3: 20), cu privire la iertarea partiala de pacate (Romani 4: 6-8); cu „invatatura sofistilor, pe care-i numim scolastici“ cu privire la eficienta sacramentelor, in Vechiul si respectiv in Noul Testament (Romani 4: 12); cu privire la natura harului (Romani 5: 15). Comentariul Epistolei catre romani cuprinde teme majore ale reflectiei teologice a lui Calvin. Romani este temeiul unei reformulari a sistemului dogmatic in termeni de dreptate si indreptatire. In subtext, se poate citi polemica reformatorului cu teologia medievala, care graviteaza in jurul notiunilor de „fapta buna“ si de „merit“. Indreptatirea este data numai prin credinta (par la seule foy), numai prin mila divina (par la seule miséricorde), iar curatirea se face numai prin Isus (en Jésus-Christ seul) (Romani 3: 21); nu prin fapte suntem mantuiti, ci numai prin chemarea dumnezeiasca (la vocation seule) (Romani 9: 11); invatatura ii apartine numai Sfintei Scripturi (saincte Escriture seule) (Romani 4: 23); numai lumina Domnului ii poate deschide pacatosului ochii (Romani 6: 21); numai de Hristos trebuie sa ne tinem (à luy seul nous devons adhérer et nous tenir) (Romani 7: 2-3); numai numele lui Dumnezeu, cand este invocat, ne poate sfinti (le seul nom de Dieu) (Romani 14: 6); numai invierea ne este garantie a mantuirii (la résurrection seule) (Romani 10: 9); iar Apostolul ii da numai lui Dumnezeu slava (toute gloire à Dieu seul) (Romani 16: 21). Daca numai harul opereaza mantuirea, atunci ea este lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu. Aceasta introduce o tema bine conturata in comentariul lui Calvin: cea a...