Povesti basarabene - Simion Teodorescu Kirileanu

Prefata In contextul operei folcloristice, foarte diverse, a lui Simion Teodorescu-Kirileanu– dar dominata de interesul fata de traditiile si legendele populare istorice referitoare la Stefan cel Mare si Alexandru Ioan Cuza– vol. Povesti basarabene, probabil cel mai valoros dintre toate din punct de vedere artistic, ocupa un loc aparte. El reprezinta rodul unei scurte dar rodnice calatorii intreprinsa de culegator in Basarabia, cu prilejul marelui eveniment al reunirii, cu patria muma, in martie 1918, a acestei importante provincii romanesti, samovolnic rapita de rusi la 1812. Dupa cum rezulta din informatiile de la sfarsitul textelor inregistrate, Simion Teodorescu-Kirileanu s-a oprit trei zile (19-21 martie 1918) in localitatea Negresti, tinutul Chisinau, de unde a notat, si poate le-a repovestit in forma lor finala, sase din cele noua povesti, cate cuprinde volumul, respectiv: Omul la teapa si apa la matca, de la Gh. Cocu, 19 martie 1918; Iov, de la Ion Cocu, 19 martie 1918; Ileana Cosanzeana, de la Gh. Const. Fieraru, 20 martie 1918, Omul milostiv, de la acelasi povestitor, 21 martie 1918. Alte doua basme, Tu ai castigat un suflet si eu doua si Naum, culese tot de la Gh. Const. Fieraru, nu au precizata data inregistrarii, dar e mai mult ca sigur ca ele au fost notate tot in acest rastimp. Povestile Baba groasa, spaima lumii, Povestea Oftului si Murgoci si Alaci– ce intregesc volumul– auzite de la Vasile Hutanu din localitatea Parliti, tinutul Balti, care nu poarta nicio data, vor fi fost culese, dupa toate probabilitatile, la intoarcerea din calatoria din martie 1918. Era una dintre primele culegeri de povesti realizate de un roman de dincoace de Prut, la romanii de dincolo de raul despartitor, o sondare in universul basmului basarabean, spre a dovedi identitatea de gandire si reprezentare artistica pe toata intinderea spatiului etnic romanesc sau cum se spunea nu demult, o incercare de reunire spirituala a noastra prin arcurile sprijinite pe stalpii deopotriva de solizi ai basmelor de pe ambele maluri ale Prutului. Izolata de fluxul evolutiei spirituale nationale, reintegrata doar partial (judetele sudice Bolgrad, Cahul si Ismail) cursului firesc, intre 1856-1878, Basarabia, releva, si in domeniul basmului, dincolo de stadiul ceva mai arhaic, vizibil in special in straiele lingvistice, unitatea de fond si forma, cel putin in cadrul esantionului imortalizat, care sugereaza, de fapt, intregul. Toate temele se constituie clar in variante ale tipurilor de basme deja inregistrate, consemnate de Lazar Saineanu in„tipologia“ sa (1895) si ulterior de Arthur Schullerus (1927). Niciun subiect nou nu se contureaza in paginile cartii, desi culegatorul a aflat cativa povestitori deosebiti, detinatori, dupa cat deducem, ai unui bogat repertoriu traditional. Chiar ne intrebam, ce-l va fi oprit pe S. Teodorescu-Kirileanu sa continue culegerea de povesti basarabene, dupa ce descoperise o mina atat de bogata? In orice caz, succesul expeditiei din 1918, putea sa constituie un indemn in acest sens, doar a mai trait 8 ani. E pacat, pentru ca basmul nu prea a stat in atentia folcloristilor basarabeni interbelici, intrand in sfera lor stiintifica de interes de-abia mai tarziu, cand naratiunile populare nu mai aveau vigoarea de pana atunci si cand mentalitatea generatiilor mai noi pervertise intrucatva sensurile primare ale fabulei si semnificatiile personajelor. Cateva trasaturi sau accente desprinse din„povestile“ volumului, ne permit sa privim cu alti ochi sugestiile oferite de basmele ceva mai putin arhaice de dincoace de Prut. Asa, de pilda, formula de atentionare a ascultatorilor, ca basmul Baba groasa, spaima lumii mai are mult pana sa se incheie: „S-au mers, s-au mers, Ca vorba din poveste, Ca-nainte mult mai este,“ contine, in partea a doua, cateva versuri care intaresc ideea formulata de mai multi folcloristi romani, intre care il amintim pe Ovidiu Barlea, ca povestitul a avut initial o functie magica, iar ulterior religios-sacra: „Dumnezeu la noi soseste! Pe toti ne blagosloveste! De nu-n casa, La fereastra, S-asculte povestea noastra!...“ Cu alte cuvinte, ni se releva nu numai ca divinitatea ii binecuvanteaza pe povestitor si pe cei ce-l asculta, dar si ca, luand parte la ritualul povestitului, Dumnezeu da ceremoniei o blanda aura sacramentala si incuviinteaza totodata continutul si semnificatiile basmului ca atare. Dumnezeu ascultand povestile, care aduc dintr-un indepartat trecut pagan elemente care au fost nu o data infierate de biserica– e o frumoasa replica, data de popor, celor care nu au putut sa surprinda permanenta sacrului in creatiile arhaice. Pe de alta parte, lipsa in basmele basarabene a formulelor initiale, sau reducerea lor acolo la ceva insignifiant ca, de pilda, in inceputul basmului Povestea Oftului–„Amu a fost odata– cand umblau cainii cu covrigii in coada– era, cum zic, un om s-o femeie…“ etc.– ne face sa intelegem ca formele asa de extinse, in povestile de dincoace, ale proiectarii realitatii