Poemele. The Poems - Alexandru Vlad

Editie bilingva romano-engleza; Cuvant inainte de Ion Muresan; Traducere si prefata de Virgil Stanciu; Postfata de Al. Cistelecan; Desene de Alexandru Pasat   Cred ca lui Alexandru ii era frica de telefon. La telefonul fix prefera sa raspunda altcineva din familie inaintea lui, caci il socotea un punct vulnerabil prin care oricine ii putea intra in intimitatea casei. Cat despre telefonul mobil, nici nu putea fi vorba: era singurul dintre prieteni care nu avea asa ceva. Cred ca in mintea lui mobilul era o fisura in blindaj, o fisura prin care intrau cei care voiau sa-i fure Timpul lui, hotii de Timp. A ramas celebra unica tentativa a unui prieten, mai excentric, de a dota Prozatorul cu un telefon portabil. L-a cautat acasa, dar a aflat ca este la pescuit. L-a gasit pe malul apei, cu ochii atintiti pe pluta. L-a salutat. – Ce vrei? l-a intrebat Alexandru, iritat. – Am venit sa-ti fac un cadou, i-a raspuns prietenul si i-a intins o cutie colorata, stralucitoare, fatoasa. Prozatorul a lasat undita jos, a deschis cutia, a luat telefonul in mana si l-a chestionat pe generosul prieten. A aflat ca aparatul e „nou-nout”, performant, nicidecum vreun „second hand”, ca are si cartela in el si ca e un dar „din inima” pentru el. Alexandru a mai vrut sa stie: – Mi-l dai cu imprumut, pe cate zile? – Nu cu imprumut, ti-l daruiesc! – Adica de acum inainte e telefonul meu, imi apartine? – Sigur ca da. – Si pot sa fac ce vreau cu el, n-o sa mi-l ceri inapoi? – E al tau, n-o sa ti-l cer inapoi niciodata. Prietenul i-a format numarul, iar telefonul a inceput sa sune in mana lui Alexandru. El a zambit si… a aruncat telefonul care suna in apa, aproape de pluta. Apoi a luat undita in mana, i-a intins cutia goala prietenului generos si i-a facut semn sa plece ca-i deranjeaza pestii. Ce are a face istorioara despre telefon cu poezia? Foarte multe, cel putin in mintea mea. Caci prietenul meu a avut o relatie cu totul deosebita cu poezia. Si nu gresesc deloc spunand ca intotdeauna mi s-a parut un pic exagerat respectul lui pentru poezie. Cred ca lui Alexandru ii era frica de poezie. A intrat in literatura ca poet. Avea o biblioteca foarte buna (exigenta) de poezie. A tradus multa poezie in romana. Stia multe poezii pe de rost. De cate ori, rar, scria cate o poezie, ma cauta, ma baga intr-o carciuma si mi-o citea. Eu cand scriu o poezie si o citesc prietenilor am o voce de invingator. El avea in voce un ton de confesional, ca si cum ar fi facut un pacat si astepta o inevitabila pedeapsa. Scria rar si-mi citea poezia oarecum scuzandu-se, oarecum cutremurat, ca el nu a vrut, dar a fost obligat. Acum e pentru intaia oara cand vad poeziile lui Alexandru Vlad adunate la un loc. Acum abia inteleg de ce ii era frica de propria-i poezie. Caci poezia lui e plina de semne prin care i se parea ca este avertizat ca cineva incearca sa-i fure „lumina ascunsa in lucruri”. Fiecare poezie a lui e o fisura prin care razbate rasuflarea lumii de dincolo. Ca si cum in miez de noapte ar fi auzit telefonul sunand de sub apa. Si in receptor s-ar fi amestecat de-a valma mesajele de extrema urgenta ale clenilor, mrenelor, porcusorilor, carasilor si serpilor de apa, cei cu capul plin de flori, ca un mormant. Ion Muresan * * * Sunt multe lucruri care merita a fi povestite despre prietenia mea cu Alexandru Vlad. A inceput spre sfarsitul anilor 1970, cand el era student si l-am cunoscut intr-o calitate mai mult sau mai putin oficiala. Niciodata n-am avut un student mai atipic decat Alexandru Vlad. El ignora diferenta de varsta (era cu noua ani mai tanar decat mine), se comporta ca un prieten vechi, era direct si placut in conversatie, nu sovaia sa ma corecteze sau sa ma sfatuiasca atunci cand stia mai bine si era, in mare, o prezenta foarte placuta, linistitoare. Eu insumi eram, poate, un universitar atipic: ma alaturam cu placere grupului divers de literati de la „Arizona” si ma fascinau scriitorii (dupa ce ma straduisem in zadar sa devin unul). Mi-a fost foarte simpatic de la bun inceput. Intre noi aproape ca nu exista o relatie de tipul student-profesor: nu eram decat prieteni care se bucurau de conversatiile inflacarate, cat si de cunostintele fiecaruia privind cartile, scriitorii si (in cazul lui) scrisul creator. Interesul lui deosebit fata de literaturile engleza si americana, admiratia pentru Joseph Conrad, curiozitatea privind culisele literaturii scrise in limba engleza au contribuit la strangerea legaturii dintre noi. Mai mult, datorita multelor slujbe pasagere pe care le-a practicat, mi se parea ca e o versiune romaneasca (probabil mai modesta) a legendarilor scriitori proletari americani (Jack London), care-si traiau din plin viata si treceau prin tot felul de experiente inainte de a pune mana pe condei. Schimbam vizite – eu mergeam deseori la garsoniera lui din Gheorgheni si stateam acolo, nu prea confortabil, ore intregi, band cafea slaba si discutand despre ultimele carti aparute, carti vechi (fusese, printre alt...