PERSONALITATI DE SEAMA IN VIZIUNEA LUI NICOLAE IORGA. DE LA GHEORGHE LAZAR LA MIHAIL KOGALNICEANU...

Nicolae Iorga, marele istoric, carturar si ganditor social-politic – unul dintre savantii de seama pe care poporul roman i-a dat lumii în epoca moderna – a fost, de-a lungul timpului, si ramane în continuare, un adevarat far luminos pentru descifrarea tainelor trecutului neamului, precum si pentru ierarhizarea valorilor sale. Se poate spune, cu certitudine, ca niciunul dintre carturarii romani nu a facut atat de mult pentru aceasta asezare a marilor personalitati pe o scara valorica menita a le pastra vie amintirea în ochii contemporanilor. Optiunea pentru definirea caracterului si meritelor figurilor reprezentative ale poporului roman a fost afirmata de savant, între altele, într-o carte, semnificativ intitulata, Oameni cari au fost, aparuta de-a-lungul timpului în numeroase editii, pana în zilele noastre. De asemenea, biografiile facute diferitelor figuri, în lucrari separate, dar si în paginile marilor sale sinteze si ale numeroaselor monografii, vorbesc de la sine de aceasta exceptionala vocatie a savantului de a surprinde detaliile de viata materiala si spirituala ale figurilor ilustre din trecut. Desigur, notiunea de „mari romani”, bagatelizata în vremea din urma prin concursuri publice cu acest subiect, este una destul de relativa, dupa cum orice scara valorica are un anumit grad de rigiditate. Exista, totusi, o serie de elemente care o pot justifica, cum ar fi, de pilda: contributia majora la apararea fiintei nationale si spiritul de sacrificiu pe altarul aspiratiilor nationale si de progres social, contributia la afirmarea filonului culturii nationale si la îmbogatirea tezaurului culturii universale, angajarea responsabila pe terenul iradierii ideilor de libertate nationala si dreptate sociala etc. etc. Indiscutabil, sub raportul unor merite istorice incontestabile, în categoria unor personalitati exceptionale, care îsi merita cu prisosinta calificativul de mari romani, Nicolae Iorga aseaza pe binecunoscutii domnitori, protagonisti ai luptei pentru apararea independentei si suveranitatii nationale: Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu, Dimitrie Cantemir s. a. În aceeasi serie, dar, în primul rand, ca promotori ai valorilor spirituale si culturale sunt plasati si unii domnitori, precum Neagoe Basarab, Matei Basarab sau Serban Cantacuzino. Cat priveste meritele lui Dimitrie Cantemir, ca domnitor, adept al „încercarii”, din 1711, de eliberare de sub dominatia otomana, acestea sunt amplificated de calitatile sale exceptionale se savant de talie europeana, pe care N. Iorga i le recunoaste cu prisosinta (asupra personalitatii acestuia, cum vom vedea mai departe, N. Iorga revine cu prilejul unei comemorari, care era conexata cu o ceremonie similara destinata lui Gheorghe Lazar). De asemenea, personalitatile politice si culturale din epoca moderna au stat în atentia marelui istoric roman, si în paginile restranse ale acestei carti nu ne vom referi decat la unele dintre ele, anume, figuri reprezentative pentru doua generatii, de la 1821 la 1848. Pentru generatia de la 1821, ne-am oprit la doi deschizatori – cei mai de seama – ai miscarii de redesteptare nationala din epoca moderna, unul cu condeiul, Gheorghe Lazar, altul, cu sabia, Tudor Vladimirescu. Este semnificativ faptul ca un fost elev si continuator al lui Gh. Lazar, în acelasi timp, secretar al lui Tudor Vladimirescu, la 1821, Petrache Poenaru, peste o jumatate de secol, în 1871, cu prilejul unui discurs de receptie la Academia Romana, referindu-se la cei doi, tinea sa sublinieze: „Exclamarea ce facura în fata lumii, pe de o parte, G. Lazar, prin dezlegarea graiului romanesc din amortirea la care era condamnat de secole, pe de alta parte, Tudor Vladimirescu, prin vigoarea ce cu bratul sau dete simtului national, fu procesul cel mai convingator care asigura poporului roman dreptul la cetate în cercul natiunilor europene si îl puse pe calea progresului spre dezvoltarea nationalitatii sale”. Pentru generatia de la 1848, ne-am oprit, de asemenea, la figurile care, cel putin noua, ni s-au parut cele mai representative pentru aceasta generatie: Nicolae Balcescu, Alexandru I. Cuza si Mihail Kogalniceanu. Este vorba de personalitati, care, asa cum vom vedea, ca si în cazurile lui Gh. Lazar si Tudor Vladimirescu, într-un fel, sunt legate între ele prin anumite trasaturi ale destinului. De altfel, daca ne referim, la caracteristici care defines calitatea de „mari romani”, trebuie observat aici ca toti cei cinci amintiti, la care ne-am oprit, au o serie de trasaturi comune în destinul lor, stand sub semnul dramatismului. Gheorghe Lazar moare la numai 41 de ani, în Avrigul natal, dupa o încrancenare patriotica de cativa ani, la Bucuresti, unde a reusit sa puna în functiune scoala nationala de la Sf. Sava si sa-si puna în lumina, în beneficiul contemporanilor, crezul lui sfant în idealul national. În ceea ce-l priveste pe Tudor Vladimirescu, dupa încercarea de la 1821 – sortita es...