Pamantul si Tara in Evul Mediu romanesc secolele XIII-XVI - Ioan-Aurel Pop

Lectia pamantului in cultura romana trimite la timpuri mitologice. Pe atunci nu se puteau imagina viata in afara pamantului si pamantul in afara vietii. De aceea oamenii datorau un respect sacru fata de pamant pe care-l adorau aidoma apei focului si aerului. Romanii nu au facut exceptie de la aceasta viziune adorand pamantul ca pe-o zeitate cinstindu-l si mai presus de toate lucrandu-l cu grija ca sa produca hrana sa ofere adapost si sa ocroteasca viata. Academicianul Ioan-Aurel Pop ne ofera in prezentul volum o minutioasa analiza a locului detinut de pamant si de proprietatea asupra pamantului in epoca medievala romaneasca insa cu dese trimiteri si la realitatile europene ale perioadei. Iar preocuparile sale nu se limiteaza la aspectele economice sociale sau juridice ci le vizeaza si pe cele legate de identitatea nationala plasate in acest context. Asa ca in mod firesc nu uita sa compare mereu situatiile existente intr-o privinta sau alta in Moldova Muntenia si Transilvania. Poate si pentru ca e de acord cu ideea de unitate formulata de Nicolae Iorga In timpurile cele vechi romanii nu faceau nicio deosebire in ceea ce priveste tinuturile pe care le locuiau pentru dansii tot pamantul locuit de romani se chema Tara Romaneasca. Tara Romaneasca erau si Muntenia si Moldova si Ardealul si toate partile care se intindeau pana la Tisa chiar toate locurile unde se gaseau romani. N-aveau cate un nume deosebit pentru deosebitele tinuturi pe care le locuiau si toate se pierdeau pentru dansii in acest cuvant mare covarsitor si foarte frumos de Tara Romaneasca . Presarata ici si colo cu amintirile autorului care nu este totusi pe deplin impacat cu un asemenea procedeu si avand in unele locuri un iz polemic uneori abia perceptibil alteori subliniat direct Pamantul si Tara in Evul Mediu romanesc constituie in mod cert o lucrare aparte.