Pachet format din 10 titluri Isus al meu, Apel catre lichele, Continentele insomniei, Caiet de ri...

Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu. Desi aparentele sunt ale unei monografii compuse in marginea unei categorii estetice, ea anunta de fapt volumul care va aparea douazeci de ani mai tarziu ca implinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limita. Tragicul e definit ca intalnire a unei fiinte constiente finite cu propria sa finitudine perceputa ca limita. Asadar, cu moartea ca limita de nedepasit.   Insa ce sens poate avea infruntarea unei limite de nedepasit? De ce e nevoie ca elanurile fiintei noastre sa fie masurate prin tentativele depasirii unei limite care nu cunoaste un „dincolo“? S-ar putea – si aceasta este ipoteza discursului de aici despre tragic – ca intreaga noastra bogatie de fiinta sa vina din faptul ca suntem singurii care traim intr-un dialog imposibil. Tragicul nu este orice „rau“. El este raul care deschide un orizont al binelui in staruinta; o noua stare. Creezi o noua stare prin simpla staruinta.   Zece ani mai tarziu, dupa ce citise Jurnalul de la Paltinis si aflase ca autorul debutase cu o carte despre tragic, Cioran i-a spus acestuia: „S-ar putea sa platiti candva acest debut. On peut pas ecrire impunement sur le tragique“. Continentele insomniei Mai are voie scrisul, in lumea noastra grabita, sa fie abscons fara adancime, complicat fara sa transmita nimic, pretios si doar pentru o mana de oameni? Iar cei care au pretentia ca gandesc mai pot s-o faca fara sa aiba harul de a-i pune pe altii pe ganduri? Am nazuit sa scriu o carte frumoasa pur si simplu. De aceea, m-am adresat literaturii. Paginile din acest volum reprezinta modul meu de a fi intalnit literatura dinauntrul filozofiei. Reprezinta ceea ce a urmat dupa «cearta mea cu filozofia» de acum cateva decenii. Ele sunt meditatii despre nodurile vietii – despre libertate, Dumnezeu, plictis, prostie, frumusete, indragostire, neintalnire si altele asemenea –, dar impletite si stranse din «materia prima» a literaturii. Am gandit cu ajutorul Bibliei, al lui Shakespeare, al lui Flaubert, al lui Joyce, al lui Musil, al lui Caragiale sau Mircea Ivanescu si, facand-o, mi s-a parut ca aflu mai multe si intr-un mod mai prietenos decat as fi aflat daca as fi ramas singur, fata in fata cu «esentele pure». - GABRIEL LIICEANU Caiet de ricosat ganduri „Scriind paginile acestui jurnal de idei nu m-am putut desprinde de imaginea «spiritului universal» ca activitate a unui urias creier al omenirii traversat fara incetare de ideile celor care, de-a lungul catorva mii de ani, au gandit in beneficiul speciei noastre. Ramificatiile ideilor exprimate de fiecare data altfel, adapostite de acest mega-creier, reprezinta cultura lumii. Urmarirea acestor zig-zaguri si ricoseuri mintale, fie ca e vorba de recu­nostinta si ingratitudine, de nevoia de a te compara, de uitare, de prostie, de calomnie, de remuscare, de invidie, ura si crima, de betie, de ticalosie, de cruzime, de iubirea care nu asteapta nimic, ma rog, de toate temele pe care omenirea le macina la nesfarsit de doua-trei milenii in filozofie si literatura, mi-a produs mari satisfactii, m-a facut sa ma simt bine citind si notand deopotriva, m-a facut sa nu ma plictisesc niciodata. Am ajuns in final sa sper ca paginile mele i-ar putea convinge si pe altii ca splendoarea este la indemana: nu trebuie decat sa deschizi un volum de pe un raft si sa te lasi purtat de ceea ce am numit undeva «dans cu o carte». Cei ce au lasat in scris aceste idei au devenit, fara sa stie, prietenii mei, toti prietenii mei.“ – Gabriel Liiceanu Asteptand o alta omenire Suntem doar o veriga catre „ceva mai bun si mai inalt“? Va iesi vreodata din noi, ca dintr-o uriasa crisalida, „omul cu adevarat uman“? Sau poate ca ar trebui sa ne impacam cu gandul ca nu vom arata niciodata mai bine decat ne-a creat bunul Dumnezeu? Asteptand sau nu ceva mai inalt decat noi, s-ar cuveni deocamdata sa ne punem aceasta intrebare: cum ar fi bine sa traim ca „buni muritori“? Caci este o datorie de onoare, daca tot am fost dotati cu ratiune, sa incercam sa intelegem ce traim, dupa cum e o dezonoare a speciei sa fi primit ratiune si sa murim fara sa fi incercat. Paginile acestei carti s-ar fi putut tot atat de bine intitula Indreptarul bunului muritor. Despre destin Despre roata destinului, urzeala sortii si chipurile neasteptate ale ursitei se vorbeste si se scrie de cand lumea. Vechi si noi, culturile si civilizatiile dau intelesuri tulburator-obscure acestor forte nevazute care par sa conduca din umbra vietile oamenilor. Ce este, pana la urma, destinul? O zeitate legata la ochi? Libertatea omului de a-si asuma propriile fapte si decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea? Scrisori catre fiul meu Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai „ca iedera" de orice le iese i...