Omilii - Sfantul Epifanie de Salamina

Sfantului Epifanie de Salamina, aparator inegalabil al credintei niceene, i s‐a atribuit de catre primii editori ai lucrarilor sale o opera vasta, inca netradusa in mare parte. Scrierile sfantului cuprind si sapte omilii, cinci pastrate integral si doua fragmentar, care au fost intampinate cu o mare consideratie in lumea medievala, ce s‐au bucurat de mai multe editii, intre care si cea de fata, si sunt la fel de actuale pana azi. Studiul introductiv precizeaza ca, odata cu domnia Sfantului Constantin cel Mare, Crestinismul ajunge din credinta privilegiata si extinsa, religie de stat. Biserica da roade, se produce crestinarea imperiului, este alcatuita Sfanta Liturghie, se naste monahismul, se definesc cu limpezime dogmele credintei, apare o intreaga literatura crestina. Evanghelia progreseaza dincolo de marginile lumii romane. Bi‐serica se confrunta cu pericolul ereziilor. Monahismul, cel anahoretic cat si cel comunitar, se intinde incet, incet, atat in intregul Orient, cat si in toata lumea crestina. Nu trebuie neglijate stransele legaturi ale Sfantului Epifanie cu lumea eclesiastica apuseana. Pe plan spiritual si cultural, Sfantul Epifanie de Salamina este un „barbat apostolic al secolului al IV‐lea”. El este unul dintre putinii ierarhi ai vremii care are o biografie. Mai departe, ingrijitorul editiei face o succinta prezentare a etapelor parcurse de Sfantul Epifanie: perioada monahismului, apoi a preotiei, episcopatul, participarea la al II‐lea Sinod Ecumenic. In ultimii sai ani de viata, din 394 s‐a luptat cu toata energia in combaterea origenismului. Exista pana azi numeroase dispute cu privire la marimea operei epifaniene. Sfantul „precizeaza invatatura despre Duhul Sfant impotriva ereziilor contemporane”. Mai departe, „dezbaterea teologica se desfasoara in jurul doctrinei despre Intrupare”. Cea mai insemnata scriere a sfantului este Panarion, (Cutia cu leacuri), leacuri impotriva ereziilor. Despre masuri si greutati este mai curand o introducere in studiul Sfintei Scripturi. Aceasta „da o valoare teologica masurilor si greutatilor care figureaza in Biblie”. Despre cele douasprezece pietre pretioase este un scurt opuscul care „propune o interpretare alegorica a pietrelor pretioase de pe pieptarul lui Aaron”. Cele sapte Omilii s‐au pastrat integral sau partial si li s‐a contestat pe nedrept redactarea lor de catre Sfantul Epifanie. O alta dimensiune a Sfantului Epifanie este cea a teologului, „care este eminamente traditional”. „Menirea sa in veacul de aur” a fost aceea de a fixa invatatura de credinta ortodoxa. Sfantul Epifanie „a inmanuncheat intr‐o summa theologiae intreaga ortodoxie a timpului sau”. Reputatul patrolog roman Ioan G. Coman il compara pe Sfantul Epifanie cu „un erou neobosit, cu sabia necrutatoare a credintei in cuvant si in scris”, mai arata ingrijitorul editiei, parintele Ilie Toader. Urmeaza o impresionanta bibliografie de saizeci de titluri. In prima Omilie, „La Florii”, autorul se bucura mult de faptul ca Iisus, „Mirele, vine sezand pe manz ca pe tron”. Intregul univers sarbatoreste intrarea Sa in Ierusalim, „lumina iarasi Se arata, ratacirea iarasi a incetat, iarasi infloreste adevarul, Biserica iar dantuieste”. Sfantul se adreseaza firii plin de entuziasm: „Ceruri, veseliti‐va!” si in continuare: „Popoare, veniti in intampinare! Batrani, haideti si voi degraba! Maicilor, dantuiti! Pruncilor, cantati! Tineri, strigati! Neamuri adunati‐va!”. Acesta este momentul slavei cand: „S‐a aratat ridicarea celor cazuti, s‐a aratat dezrobirea celor robiti, s‐a aratat odihna celor osteniti, s‐a aratat izbavirea celor deznadajduiti”. Sfantul adauga: „Ieri Hristos il invia din morti pe Lazar, si astazi Cel Care da viata merge la moarte”. Desi solemn, autorul indeamna la bucuria tainica a Invierii: „Sarbatoreste, Biserica a lui Hristos, dar nu in inchipuire, ci dantuind duhovniceste!”. Sfantul mai spune: „Cantarile imi par ingeresti, aceasta este venirea Stapanului la sarbatoarea de astazi, aceasta e calatoria de atunci si de acum a Imparatului imparatilor in Sion”. Indemnul: „sa iesim in intampinarea lui atat faptura vazuta cat si cea nevazuta!” este o contopire intru Duh si fiinta. „De Acesta se infricoseaza heruvimii si se cutremura serafimii”. Limbajul sau poetic dezvaluie adevaratele taine duhovnicesti. „Pe Acesta Il canta soarele, pe Acesta Il slaveste luna, pe Acesta il lauda stelele”. Sfarsitul omiliei, ziditor de suflet, ca si intreaga cuvantare, da smerenie si tarie celor ce‐L slavesc ca Imparat si Mantuitor: „Acesta este Facatorul creaturilor celor de sus si al celor de jos, Domnul Dumnezeul nostru, si ale Lui sunt slava si puterea in vecii vecilor. Amin”. Sfantul Epifanie incepe omilia „La Sambata Mare” astfel: „Astazi este tacere multa pe pamant”, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos rastignit pe cruce s‐a pogorat la iad. „Pamantul s‐a inspaimantat si a amutit, ca Dumnezeu a adormit cu trupul si a inviat pe cei din veac adormiti”. Dumnezeu a murit in trup si...