Manipularea prin teatru. Criza-Creatie-Catharsis - Alina Epingeac

Interesul meu pentru studiul acestui fenomen a inceput cu un soc: 1984, romanul lui George Orwell. Intalnirea s-a petrecut in clasa a zecea, atunci cand am vazut pentru prima data filmul. La doar cateva ore cumparam cartea in drum spre casa. La sfarsitul acelei saptamani deja o citisem de trei ori. Motivul acestui impact de seism asupra felului meu de a privi lumea era constientizarea, pentru prima data, a posibilitatilor prin care nu doar trupul, ci si sufletul si mintea pot fi torturate pana la anihilare. Poti sa iubesti la comanda. Poti sa crezi la comanda. Poti fi anulat ca om. Desi stiam bine ca e doar literatura, eventualitatea acestei realitati era socanta pentru puterea de intelegere a elevei de atunci. Am asociat termenul de „manipulare” cu tortura fizica si mutilarea sufleteasca. Apoi l-am regasit tot mai des in intentiile usor de recunoscut din spatele indemnurilor din spatiile media; din reclamele zambitoare, din afisele colorate, din sloganurile inteligente. La un moment dat, atentia oboseste si nu mai recunosti atat de vigilent intentia din spatele informatiilor care iti sunt livrate. Am cautat, asadar, in teatru, locul meu de siguranta, confortul si speranta ca exista o latura benigna, recalibrate cu semn schimbat a acestui demers insinuant si chiar periculos. Cu toate ca si in teatru manipularea se manifesta si chiar isi revendica radacinile din conventia instaurata in timpul spectacolului, nuanta definitorie care se manifesta aici este cea a influentarii pozitive. Cel supus procesului de manipulare nu este convins sa actioneze in detrimental intereselor sale. Dimpotriva. Este egalul celui care initiaza procesul – artistul de pe scena. Din postura de spectator, precum si din cea de observator atent al repetitiilor la care am asistat in anii de facultate, am sesizat, nu o data, efectele acestui schimb intre creator si receptor. In teza de licenta Principii ale manipularii in teatru am incercat sa duc mai departe curiozitatea si am creionat un posibil parcurs al acestui fenomen. O alta experienta revelatoare a fost intalnirea cu regizorul David Esrig, care, prin workshopurile sustinute, mi-a demonstrat ca in spatele unei creator important exista o doza substantiala de stiinta abila a „seductiei”. Metoda lui David Esrig, pe care am analizat-o in lucrarea de disertatie cu care am absolvit Masteratul (David Esrig. Anatomia unei metode), nu ar fi putut exista fara farmecul discret al manipularii celui care a fundamentat-o. In tot acest context, avand in bagajul de analiza si aceste instrumente, odata cu asumarea posturii de critic de teatru, m-am confruntat cu un nou punct de interes: gustul publicului. S-a intamplat ca filtrele mele sa nu coincida cu cele ale vecinilor mei de scaun din sala de spectacol si a inceput sa ma preocupe problema receptarii. Mi-am pus serios intrebarea „Cine sunt ei, spectatorii nostri?” (articol publicat in revista online yorick. ro nr. 123 / 21 mai 2012) si am inceput sa fiu mai atenta la ce se intampla in sala cu spectatorul obisnuit, lasand deoparte egoismul academic al „omului de teatru”. Demersul meu este orientat in sensul cercetarii mecanismelor psihologice care stau in spatele comportamentului spectatorului de astazi. Personajul este spectatorul. Receptarea actului artistic s-a modificat; vorbim despre o segregare a publicului, despre „publicuri”, si asistam la o miscare browniana a spectatorilor care populeaza destul de aleatoriu salile de spectacol. Orice incadrare in modele comportamentale sau inregimentare intr-o categorie de public are nevoie de un criteriu perfect sustinut. Alegerea mea se indreapta in zona psihologiei, care poate, prin instrumentele sale specifice, sa dea raspunsul la aparenta lipsa de orientare a spectatorului de azi. Interesul puternic pentru aceasta abordare provine in primul rand dintr-o curiozitate de ordin personal si din nevoia de a-mi explica, din postura de critic de teatru, de ce gustul publicului a devenit atat de pervertit, spectatorul atat de indulgent si care sunt rezultatele imediate ale acestei stari de fapt in raport cu calitatea actului artistic. Odata gasite aceste resorturi ale inconstientului colectiv comun spectatorilor, intra in scena manipularea cu semn pozitiv. Fie prin tehnici de marketing, fie prin alegeri repertoriale manipuland inteligent si inofensiv, teatrul poate oferi o alternativa reala pentru spectatorul dezorientat al zilelor noastre. Comportamentul publicului se manifesta la intersectia dintre procesele psihologice pe de o parte si realitatea sociala pe de alta, sub semnul orizontului de asteptare. In toata agitatia contemporana, in viteza inceputului de mileniu anticipat de cel de-al treilea val al lui Toffler, ai nevoie mai mult decat oricand de iluzia unui timp inca rabdator. Cauti in sala de teatru o realitate suspendata, in care durata este dilatata atat cat sa incapa in ea o poveste spusa frumos, independent de realitatea care isi urmeaza cursul si isi pastreaza ritmul frenetic. Iesi di...