Lumile lui Zagreus. De la drama sacra la reprezentatia teatrala - Adriana Claudia Citeia

Iar jos la negrul Hades vaiete-s si plans Acesti copii si eu care-n caminul tau Ne-am strans in tine nu vedem un zeu ci-un om Dar care-n pacostea ce ne-a lovit mai poti Prielnici sa ni-i faci pe zei. Caci tu abia Ajuns aici ne-ai dezlegat de-a mai plati Noi Sfinxului tribut. Si asta far ca noi Sa-ti fi vorbit sau dat vreun sfat ci doar prin har Zeiesc cum toti o spun si-o cred ne-ai izbavit. Sofocle Oedip rege Actorul se joaca cu adverbele totalitatii ludic si tragic evident si obscur exprima cu aparenta usurinta suma dispozitiilor afective. Povestea Lui este povestea asumarii propriului rol dar surprinde si esenta metamorfozei a identificarii cu ipostaze straine. Scena jocului ca metamorfoza si a metamorfozei ca joc ascunde reperele libertatii interioare dar si pe cele ale pierderii de sine lipsei infantile de griji ratacirii curajului si fricii paralizante de necunoscut. Povestea Actorului redimensioneaza arhetipal spatiul copilariei in care nimic nu este definitiv. Imaginea Actorului prizonier in propriul labirint imi aminteste constant ca exista privilegii rezervate doar copiilor zeului care moare ucis de Titani si renaste. In Jocul Actorului exista reguli dar si libertatea de a le incalca textul jucat fiind o forma de exprimare a alteritatii a iesirii din sine a manifestarii unui antimimon personal sau colectiv.