Legislatia Tarii Romanesti, din epoca fanariota, privind Biserica si institutiile ei canonico-jur...

Importanta si actualitatea acestei lucrari, „Legislatia Tarii Romanesti, din epoca fanariota, privind Biserica si institutiile ei canonico-juridice, – intocmita de prof. dr. Cosmin Ionut Tudor – este invederata chiar de titlul acesteia, care are un pronuntat caracter de noutate in peisajul literaturii de specialitate (juridica, canonico-ecleziologica si istorica). Printre altele, autorul acestei lucrari - elaborata in conformitate cu prevederile normelor metodologiei de cercetare si redactare stiintifica, si in spiritul rigorilor impuse de tinuta muncii de cercetare academica - are si meritul de-a fi adus in atentia literaturii de specialitate modul in care au fost instituite si au functionat unele dintre vechile institutii juridico-canonice din Tara Romaneasca in epoca fanariota. Despre aceasta epoca tumultoasa din istoria tarii si a Bisericii noastre, unii istorici si juristi au afirmat ca a fost marcata si de un pronuntat spirit umanist, dar nu unul de sorginte crestina, bizantina, ci de natura apuseana. Cercetatorii avizati in domeniul Vechiului Drept romanesc au invederat insa faptul ca aceasta epoca se caracterizeaza prin reafirmarea si valorificarea dispozitiilor de principiu enuntate de normele legislatiei bizantine, adica ale lui „jus romanum novum” (Noului drept roman), si nu cele ale legislatiei crestine occidentale, din epoca fanariota, chiar daca unele lucrari ale juristilor apuseni – familiarizati cu dreptul roman – le-au fost de folos autorilor Pravilelor din Tara Romaneasca, din acea perioada de timp, in oranduirea si expunerea elementelor de drept secular si canonic de sorginte bizantina. Desigur, nu trebuie ignorat sau ocultata nici faptul ca, in arealul danubiano-pontico-carpatin, legislatia imperiala, crestina, inclusiv cea care a circulat sub forma Nomocanoanelor (Pravilelor), a fost cunoscuta si aplicata pe pamantul romanesc cu multe secole inainte de legislatia seculara apuseana. Legislatia canonica, de provenienta rasariteana, a fost oficial receptata pe pamantul romanesc inca din epoca primului Parlament ecumenic crestin, adica a primului Sinod ecumenic (Niceea 325), din soborul caruia n-a lipsit nici „scitul” (cf. Istoria lui Eusebiu de Cezareea), recte episcopul tomitan din Scythia Minor (Dobrogea romaneasca de astazi). Este de asemenea incontestabil si faptul ca legislatia nomocanonica si Colectiile ei au fost receptate pe pamantul romanesc inca din epoca aparitiei lor, si anume din timpul imparatului Justinian (527-565), care a recucerit si a stapanit si o parte din teritoriul nord-danubian. Se impune de altfel sa invederez si faptul ca realizarea acestei carti este rezultatul unei munci de studiu si cercetare de ani de zile, pe care autorul ei a depus-o prin diferite Arhive si Biblioteci din tara, ceea ce i-a permis sa ia cunostinta cu textul unor importante documente de natura istorica, ecleziologica, juridica si canonica. Or, tocmai printr-un astfel de demers stiintific, Domnia sa a putut sa se familiarizeze nu numai cu tematica subiectului abordat, al carui continut interdisciplinar da lucrarii sale o certa valoare stiintifica, ci si cu o literatura de specialitate diversa si bogata. Aceste consideratii introductive isi gasesc acoperirea lor in textul cartii, concretizat in cele 328 de pagini, la care se adauga cateva zeci de pagini incarcate de o prolifica si diversa bibliografie de specialitate. Din cuprinsul lucrarii, cititorul avizat poate lesne constata faptul ca, in textul acesteia, informatiile documentare au fost structurate in mod laborios si judicios, iar gandirea sa ideatica insoteste ideea directoare care l-a stapanit pe autorul ei, si anume aceea ca institutiile Bisericii Ortodoxe din Tara Romaneasca, din epoca fanariota, au avut nu numai o baza canonica si nomocanonica, ci si una juridica de stat, al carei temei se regasea in legislatia de stat bizantina privitoare la Biserica. De altfel, nu intamplator cititorul lucrarii este familiarizat chiar din textul primei Parti cu izvoarele vechiului Drept romanesc scris, de provenienta romana si bizantina, despre care, din nefericire, se face prea putin referire in literatura de specialitate din zilele noastre. Din Partea a doua a lucrarii, cititorul are posibilitatea sa ia cunostinta de Colectiile de legiuiri, de stat si bisericesti, existente in Tara Romaneasca in epoca fanariota, si care ne atesta in chip peremptoriu faptul ca legislatia canonica si nomocanonica – alaturi de Dreptul consuetudinar sau cutumiar al tarii – au fost temeiul si parghia de rezistenta a principalelor institutii ale societatii romanesti din epoca aceea, adica Statul si Biserica, care – in ciuda unor sincope in istoria relatiilor lor – au cunoscut o colaborare de tip „simfonic”, de sorginte post-bizantina, si in Tarile Romane. In Partea a treia a lucrarii, cititorul are prilejul sa constate ca principalele institutii canonico-juridice al Bisericii din Tara Romaneasca, din vremea aceea, au fost organizate si au functionat in temeiul legisla...