Istoria Sfanta a Vechiului si Noului Testament pentru copii si adulti - Mitropolitul Irineu Mihal...

Studiul cartilor Vechiului si Noului Testament necesita un efort solicitant. Nu cauti doar – cel putin ca teolog – sa ti se descopere amanunte si neclaritati filologice, ci ai nevoie de dobandirea hranei sprituale. Demersul de a descoperi tainele Sfintelor Scripturi iti impune asumarea de responsabilitate, transmiterea mesajului dumnezeiesc catre lumea aceasta devenind pentru cercetator una din principalele prioritati. Destinul uman a fost de multe ori modelat profund, Biblia sau Cartea Cartilor, cum o mai gasim numita prin diverse studii, descoperindu-se a fi intr-adevar o opera a spiritului. Nu mai putin de trei milenii de istorie, cultura, traditiei si identitate nationala a poporului evreu se desfasoara in paginile acestei minunate carti. In Biblie ni se descopera inspiratia si pronia lui Dumnezeu, zeci de carti cu continut istoric, dogmatic, ritual, poetic, filosofico-moral. Numele de Biblie a aparut cu aproximatie pe la jumatatea secolului al II-lea i. d. Hr., provenind din pluralul grecesc Βιβλίον. La inceputuri, cuvantul avea sensul de fasie de papyrus, transformandu-se treptat in diminutivul carte. Prin secolul al V-lea, chiar al IV-lea d. Hr., a luat sfarsit si redactarea ultimelor carti ale Vechiului Testament. De-a lungul secolelor, traducerile au suferit indreptari, copii si diverse variante, incepand cu versiunile originale redactate in limba ebraica si trecandu-se mai apoi la textul Aramaic – limba vorbita de populatiile din vremea Mantuitorului Iisus Hristos - folosit de evrei la intoarcerea din robia babilonica. Incepand cu secolele VIII – VI d. Hr., un grup de invatati continua traducerea cu atentie si redactarea cartilor scripturistice intr-o ebraica tarzie numita si masoretica (masoreth = traditie, legatura). Nu suntem departe de vremea (acum aprox. 50 de ani) cand majoritatea textelor aramaice sau ebraice ale Vechiului Testament proveneau din copii ale secolelor IX si X. Masoreticii lucreaza la o unificare a cartilor veterotestamentare, lucru observat in marturia istoricului Flavius Josephys sau in textele sulurilor din pergament descoperite de ciobanul evreu in pustiul Qumranului, pe tarmul Marii Moarte in 1947. Orasul Alexandria din Egipt avea in secolul al III-lea d. Hr. o populatie numeroasa, alcatuita inclusiv de un numar mare de greci si evrei, acoperind toate paturile sociale, dintre acestea patura culturala ce aspira spre cele mai inalte valori spirituale. In consecinta, acestia solicita o traducere in limba greaca reprezentativa din acel moment pentru regatul elenistic. Proiectul a fost condus cu succes de Ptolemeu Philadelphul (285 – 246 p. Chr.), care a cerut sa fie colectate din bibliotecile preotilor si carturarilor evrei din Ierusalim si imprejurimi toate manuscrisele ce aveau cuprins scripturistic si trimise la Alexandria. Bogatia de manuscrise sacre ajunsa cu ambarcatiunile pe mare a fost preluata de un grup de 70 de invatati, care au reusit sa duca la bun sfarsit traducerea lor in greceste. In felul acesta a aparut Septuaginta (˶a celor saptezeci˝), indicand astfel numarul traducatorilor. Nu exista alta versiune mai de seama, avand fundamentul cel mai bine definit in ce priveste continutul teologic, ca Septuaginta. Ramane pana astazi reperul de baza al teologilor, filologilor si, in general, al exegetilor Vechiului Testament. Au mai existat apoi si alte traduceri din ebraica in greaca, una din acestea fiind cea de la Venetia apartinand unui anonim din secolul al XIV-lea. O alta traducere intalnita de-a lungul vremurilor de ermineuti si cercetatorii Bibliei este cea a lui Akylas din Sinope, o traducere preferata cu preponderenta de evrei, considerand-o mult mai apropiata de textul ebraic decat de Septuaginta. Akylas a trait in vremea imparatului Hadrian (117 – 138 i. d. Hr.), cel despre care cunoastem ca ar fi detinut o bogata biblioteca de suluri din pergament cu diferite scrieri. Sfantul Ieronim se inscrie pe lista traducatorilor cartilor Vechiului Testament astfel, in jurul anului 400 d. Hr., acesta traduce textele in limba latina, limba reprezentativa pentru intreg Imperiu Roman. Nu este de mirare ca traducerea latina a lui Ieronim s-a numit Biblia Vulgata (˶in obste cunoscuta˝). Sfantul Ieronim adauga si cartile Noului Testament in Biblia Vulgata, aceasta ramanand prima editie ˶integrala˝ a Bibliei pana in zilele noastre. In secolul al XVI-lea (1516), Erasmus din Rotterdam se inscrie pe lista autorilor de editie critica a Bibliei cu lucrarea sa filologica. Cartile Noului Testament au fost scrise initial in limba greaca, textul evangheliei de la Matei a fost singurul care a fost scris in aramaica, text pierdut astazi. Pastrarea lui prin copiere in limba greaca a facut sa nu-l pierdem definitiv, avand astazi, totusi, o versiune. Primele texte scrise ale Noului Testament au fost Epistolele Sfantului Apostol Pavel, lucru intamplat in perioada 48-60 d.|Hr. Evangheliile, in numar de patru au fost redactate in perioada 60-100. Gruparea cartilor Noului Testamen...