Invataturile lui Gurdjieff pentru a patra cale - P. D. Uspensky

 La inceputul anilor 1900, Uspenski s-a aventurat in Orientul Mijlociu si in Extremul Orient, in cautarea urmelor cunostintelor pierdute. Reintors in Rusia, a tinut conferinte despre cautarea miraculosului. Prezentarile sale au atras multe persoane interesate de subiect. La una dintre aceste conferinte, a fost abordat de doi auditori care l-au sfatuit sa se intalneasca cu un mistic strain care vizita atunci Rusia.     In 1915, Uspenski l-a intalnit pe Georges Gurdjieff si si-a dat seama imediat ca acesta detinea acea cunoastere pe care o cautase atat de departe. A devenit elevul lui Gurdjieff, care  Piotr Demianovici Uspenski... 5 Conferinta 1... 13 Conferinta 2... 33 Conferinta 3... 53 Conferinta 4... 67 Conferinta 5... 81  Constiinta omului, oricum am privi-o, nu ramane niciodata identica. Ea este ori prezenta, ori absenta. Momentele privilegiate de constiinta creeaza memoria. De celelalte momente, omul pur si simplu nu-si aminteste.     Aceasta, mai mult decat orice altceva, creeaza iluzia unei constiinte permanente sau a unei perceptii continue de sine.     Unele scoli actuale de psihologie neaga cu totul existenta constiintei, neaga pana si utilitatea unui astfel de termen, dar este vorba aici de lipsa de intelegere in exces.     Alte scoli - daca merita totusi acest nume - vorbesc despre stari de constiinta, subintelegand prin asta ganduri, emotii, impulsuri motrice si senzatii. Aceasta rezulta dintr-o eroare fundamentala: confundarea constiintei cu functia psihica. Ne vom ocupa mai tarziu de acest subiect.     In realitate, in majoritatea cazurilor, gandirea moderna se bizuie mai departe pe vechea formulare conform careia constiinta nu cunoaste grade. Recunoasterea generala, desi tacita, a acestei idei, contrazisa totusi de un numar mare de descoperiri ulterioare, a impiedicat multe observatii posibile despre variatiile de constiinta.     De fapt, constiinta prezinta grade foarte vizibile si observabile; in orice caz, vizibile si observabile in noi insine.     Este vorba intai de problema duratei: Cat timp am fost constienti?     Apoi, de frecventa acestor aparitii ale constiintei: De cate ori am fost constienti?     In fine, de amplitudinea si profunzimea sa: de ce anume am fost constientii Aceasta poate sa varieze mult odata cu dezvoltarea interioara a omului.     Este de-ajuns sa examinam primele doua probleme ca sa intelegem ideea unei evolutii posibile a constiintei.  Aceasta idee este legata de un fapt esential, bine cunoscut de vechile scoli psihologice, stiut, de exemplu, de autorii Filocaliei, dar ignorat complet de filosofia si psihologia moderna din ultimele doua-trei secole. Este vorba despre faptul ca, prin eforturi speciale si un studiu special, se poate obtine o constiinta continua si controlabila.     Voi incerca sa explic cum poate sa fie studiata constiinta. Luati un ceas si observati minutarul, ramanand constienti de voi insiva si concentrandu-va asupra gandului urmator: "Sunt Piotr Uspenski", "Sunt aici acum". Incercati sa nu va ganditi la nimic altceva, observati doar miscarea minutarului si fiti constienti de voi insiva, de numele vostru, de existenta voastra si de locul in care va aflati. Alungati orice alt gand.     Daca sunteti perseverenti, veti fi in stare sa faceti asta 2 minute. Aceasta este limita constiintei voastre. Si daca, imediat dupa aceea, incercati sa repetati experienta, o sa vi se para mai grea decat prima data.     Aceasta experienta arata ca un om, in starea sa normala, printr-un efort mare, poate sa fie constient de un subiect (el insusi) cel mult 2 minute.     Deductia majora pe care o putem formula din aceasta experienta, daca o efectuam corect, este ca omul nu e constient de el insusi. Iluzia pe care o are - aceea ca e constient - este creata de amintire si de procesele de gandire.     Un om, de exemplu, se duce la teatru. Daca are acest obicei, nu este in mod special constient ca se afla acolo unde e, cu toate ca poate sa observe si sa vada lucrurile, ca poate sa-i placa sau nu spectacolul, sa si-l aminteasca, sa-si aminteasca oamenii pe care i-a intalnit acolo si asa mai departe.     Intors acasa, isi aduce aminte ca a fost la teatru si, bineinteles, ca a fost acolo constient. Nu are nicio indoiala in aceasta privinta si nu-si da scama ca propria-i constiinta ar...     "Nimic mai usor de sacrificat!" se va spune. Dar, in realitate, oamenii ar sacrifica orice mai degraba decat propriile emotii negative. Nu exista placere sau delectare pe care omul sa nu fie gata s-o sacrifice din motive marunte, in schimb, nu-si va sacrifica niciodata suferinta. Si, intr-un fel, este explicabil.     Destul de superstitios, omul se asteapta sa castige ceva cand isi sacrifica placerile, dar nu asteapta nimic de la sacrificarea propriei suferinte. Are mintea plina de idei false despre suferinta: persista sa creada ca suferinta ii este trimisa de Dumnezeu sau de zei ca sa-l pedepseasca sau sa-l edu...