In cautarea celuilalt. Diplomatie, razboi, memorie. In Honorem Ileana Cazan

Istoricul Ileana Cazan face parte din acea categorie a oamenilor fundamental generosi, care s-au dedicat din pasiune si cu pasiune stiintei istorice. Originara dintr-o familie de istorici, parintii fiind Florentina Cazan si Gheorghe Cazan, un medievist si un contemporaneist, ambii profesori la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, Ileana Cazan s-a format intr-o ambianta intelectuala care i-a indreptat firesc pasii catre profesia de istoric. Absolventa, in 1978, a Liceului „Matei Basarab”, ca sefa de promotie, s-a inscris la cursurile Facultatii de Istorie-Filosofie, Sectia Istorie, pe care le-a urmat intre 1978-1982. Perioada studiilor universitare a coincis cu anii in care politicile restrictive ale regimului Ceausescu au vizat tot mai mult restrangerea relevantei stiintelor umaniste si cresterea importantei celor ingineresti si exacte. Ideologizarea excesiva instrumentalizata in anii ‘70 prin Academia de Stiinte Social-Politice a golit de semnificatie importanta cercetarii istorice, transformata in anexa a propagandei oficiale a regimului[1]. Totodata, politicile de austeritate de la inceputul anilor ’80 s-au extins si asupra institutelor de cercetare istorica, obligate sa-si restranga personalul si sa-si reevalueze directiile de cercetare astfel incat sa corespunda comandamentelor ideologice ale vremii. Sfarsitul perioadei de liberalizare a regimului Ceausescu a avut un impact direct asupra cercetarii istorice prin restrangerea drastica a deplasarilor in strainatate si prin limitarea accesului la literatura istorica occidentala.  Reorganizarile de la mijlocul anilor ‘70 au vizat punerea sub control a cercetarii umaniste si economisiri prin reduceri de personal. Daca in octombrie 1974, in cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, activau 100 de persoane (documentaristi, cercetatori, traducatori, redactori, bibliotecari, dactilografe, personal administrativ), in 1989, in urma pensionarilor, desfiintarilor si blocarii posturilor, numarul se redusese la aproape jumatate, mai exact 55 de posturi[2]. In acest context, optiunea unui absolvent al unei Facultati de Istorie nu putea fi decat invatamantul gimnazial si liceal. Mai mult, practica repartitiilor, laolalta cu inchiderea marilor orase universitare pentru absolventii cu studii superioare, erau obstacole dificile pentru orice tanar aflat la inceput de cariera. Ileana Cazan a absolvit Facultatea de Istorie, in 1982, tot ca sefa de promotie, cu media 10, ceea ce i-a oferit sansa de a alege unul dintre locurile cele mai bune aflate pe lista de repartitii din acel an, fie la Campina, fie la Bolintin. Numai ca a avut parte de un contracandidat surpriza, fiica unuia dintre scriitorii in voga ai regimului, R. S., careia comisia de evaluare i-a acordat media de absolvire 10. 30, pentru ca detinea functii de raspundere pe linie de UASCR (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania) si era membra a CC al UTC! Surpriza de ultim moment nu i-a schimbat decizia de a opta pentru scolile din Bolintin Vale si Bolintin Deal, unde a activat ca profesor in invatamantul gimnazial si liceal intre 1982 si 1986. In 1986, sansa i-a suras prin deblocarea unui post de cercetare la Institutul „Nicolae Iorga”, pe care l-a ocupat prin concurs. Incepea astfel una dintre cele mai importante perioade de formare profesionala, care si-a pus decisiv amprenta asupra directiilor de cercetare carora Ileana Cazan li s-a dedicat cu pasiune si profesionalism in anii in care a activat in cadrul Institutului. In ciuda inghetului ideologic si a supravegherii permanente, la mijlocul anilor ‘80, Institutul se mentinuse ca o oaza intelectuala in atmosfera tot mai greu respirabila a dictaturii ceausiste. O parte a corpului de cercetare era formata din specialisti meritorii, trecuti prin inchisorile comuniste, care au fost recuperati si revalorizati la mijlocul anilor ‘60, atunci cand regimul comunist a decis sa abandoneze primatul stiintei sovietice in favoarea valorilor nationale. In istoria Institutului regasim nume cu rezonanta pentru istoriografia romaneasca, precum Cornelia Bodea, Constantin C. Giurescu, Dan Berindei, Nicolae Stoicescu, Dan Lazarescu Serban Radulescu-Zoner, Paul Cernovodeanu si, nu in ultimul rand, Serban Papacostea, care a cunoscut in anii ‘50 experienta construirii prin munca fortata a Canalului Dunare-Marea Neagra[3]. In anii ‘80, Institutul devenise o adevarata scoala, iar istoricii profesionisti din vechea garda au construit punti de cunoastere. Ileana Cazan l-a avut ca profesor de limba germana pe Serban Radulescu-Zoner, la randul sau un fost detinut politic. De la Paul Cernovodeanu –  un proscris al anilor ’50 din cauza fratelui transfug, Dan Cernovodeanu -, a deprins gustul pentru studiul istoriei medievale, al calatorilor straini prin Tarile Romane si al heraldicii, iar cu Serban Papacostea, omul scoala prin excelenta, s-a initiat in tainele paleografiei latine si in implicarea pe care habsburgii au avut-o in afacerile sud-estului ...