Ieslea minotaurului - Dumitru Popescu

SIMPLIFICARE GENERALA Luna-si scutura furioasa pletele carunte ca o lady Macbeth sacaita de constiinta anxioasa a molaului partener la crima. Pe sus se pune din nou la cale ceva, in sali inghetate abia atinse de lumina sfesnicelor cu seu. De jur imprejur s-au ridicat tepi inalti de otel Si, in varfuri, balize rosu-violet – insangerate capete de extraterestri. Ce puncteaza focurile sangelui neomenesc? Se rostogolesc valuri de ceata stacojie peste pavilionul psihiatric unde am o fereastra libera ca sa spionez. Un caine lup proaspat avansat face apelul cainilor lupi din subordinea sa. Se pare ca noaptea aceasta va fi lipsita de dimineata. Asa cum de la un timp diminetile sunt lipsite de zile. Nu mai am trebuinta de cele patru ipostaze diurne surprinse de Michelangelo, cum nu-mi mai sunt folositoare anotimpurile. O noapte perpetua intr-o iarna constanta ar simplifica portiunea noastra de univers, ar starpi virusul latent al romantismului lasand tenebrele sa exulte ca gitanele in valvataile unui flamengo. Luna s-a mai limpezit, se spala pe fata cu zapada carbonica, imprastiind fumurile betiei. In sfarsit, o privire. Cum se vede: nebunia incalceste chiar nodul gordian. Altceva ne trebuie: un teren cu lame de argint crescute vertical, o padure de sabii circaziene… Oricum, mult metal subtire, ascutit, ca sa putem dansa taindu-ne elegant, felie cu felie, pana la oasele curate ca fildesul slefuit. „Mai exista o solutie, ar spune luna, imbata-te cu vaporii planetei Mercur!” Ce buna sfatuitoare! Lady, zapada carbonica, extraterestrii, ceata sangerie, cainele lup cu stea la petlita, lamele, fildesul, poarta spre tenebrele patimase… Prea destul!