Fontes Perennitatis. Studia in honorem magistri Nicolae Ursulescu octogesimum annum peragentis - ...

In urma cu exact 30 de ani, in toamna anului 1992, cand am pasit pentru prima data pe holurile Facultatii de Istorie a Almei Mater Iasienssis, aveam sa-l reintalnesc, la cursul de Istorie veche a Romaniei, pe profesorul Nicolae Ursulescu, pe care il cunoscusem inainte de ’89, la Palatul Culturii din Iasi, intr-o frumoasa seara in care regretatul Nicolae Puscasu prezenta specialistilor rezultatele cercetarilor de la Catedrala veche din Iasi. Atunci, profesorul care m-a initiat in cercetarea de teren mi-a spus: dumnealui este cel mai bun cunoscator al culturii Starčevo–Cris, un mare specialist al epocii neolitice din Moldova si un apreciat arheolog. In ochii adolescentului dornic de cunoastere a ramas imaginea unui om de o aleasa tinuta, cu o privire calda, cu un suras fermecator, dar mai ales foarte deschis, care discuta cu oricine, inclusiv cu subsemnatul, moment care m-a pus definitiv pe drumul spre arheologie preistorica. Acelasi om aveam sa cunosc si la catedra, dar de data aceasta cu rigurozitatea profesorului si acribia specialistului, dar si cu o caldura patriarhala, pe care o oferea tuturor studentilor. Si acelasi profesor, specialist si om a ramas pana astazi, cand Magistrul aniverseaza frumoasa varsta de optzeci de ani. Profesorul Nicolae Ursulescu s-a nascut la 2 aprilie 1943, la Iasi, intr-o familie de intelectuali (tatal, profesor de limba romana, mama, profesoara de istorie) care i-au insuflat pasiunea pentru umanioare, indeosebi pentru istorie, pe care avea s-o slujeasca pana astazi. Dupa ce a absolvit Liceul „Nicolae Balcescu” din Braila, a urmat, intre 1960 si 1965, cursurile Facultatii de Istorie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, sustinand licenta sub coordonarea profesorului Mircea Petrescu-Dimbovita. De altfel, profesorul Mircea Petrescu-Dimbovita, impreuna cu profesorul Marin Dinu, i-au fost mentori in deslusirea tainelor preistoriei si in insusirea metodelor de cercetare arheologica, participand, inca de la inceputul reluarii cercetarilor arheologice in asezarea eponima a culturii Cucuteni, in 1961, la sapaturile arheologice atat de pe Cetatuia Cucutenilor, cat si de pe Dambu Morii. Din pacate, chiar daca media absolvirii facultatii i-ar fi permis sa obtina un post in orice universitate din tara (isi dorea mult la Bucuresti), a trebuit sa aleaga intre a fi mai aproape de Iasi sau la malul marii, preferand dulcea Bucovina, unde a devenit preparator universitar la Institutul Pedagogic din Suceava, Facultatea de Istorie–Geografie. A urmat o stralucita cariera universitara, inceputa la Suceava, ajungand asistent universitar in 1967 si lector in 1972, continuata apoi la Iasi, mai intai, intre 1984 si 1989, la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” (azi, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”) si apoi, din 1989 si pana in 2008, cand s-a pensionat, la universitatea care l-a format, devenind conferentiar universitar, in 1993, si profesor universitar, in 1999, la Facultatea de Istorie. La cativa ani de la absolvirea facultatii a fost acceptat la doctorat de catre profesorul sau din facultate, academicianul Mircea Petrescu-Dimbovita, care l-a incurajat sa abordeze o tema mai putin tratata de catre neoliticienii chiar si din zilele noastre, anume despre inceputurile neoliticului din Moldova. Astfel, dupa cativa ani de munca, atat in biblioteca, cat si pe santierul arheologic (sansa a facut ca in preajma Cetatii de Scaun a Moldovei sa existe un sit arheologic din neoliticul timpuriu, apartinand culturii Starčevo–Cris), in 1983 a sustinut teza de doctorat cu titlul Primele culturi neolitice pe teritoriul Moldovei, teza care l-a consacrat ca pe un specialist al preistoriei Romaniei. Evident, a urmat o intensa activitate didactica si de cercetare, publicand 22 de carti (dintre care 11 ca unic autor si 11 in colaborare), 248 de studii si articole in reviste de specialitate (128) si volume colective (120), numeroase rapoarte arheologice, recenzii, cronici, prefete, evocari, coordonand editarea a sapte volume de specialitate. In acelasi timp, a participat la numeroase manifestari stiintifice nationale si internationale, sustinand 245 de comunicari, dintre care 30 la sesiuni organizate in afara tarii. A abordat teme diferite, de arheologie in primul rand (sinteze sau problematici diverse ale neoliticului si eneoliticului, epocii bronzului, epocii fierului, dar si ale perioadei antice si medievale), apoi de istoriografie si muzeologie, precum si teme de cercetare interdisciplinara, fiind fondator (in 2000) si director al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice din cadrul universitatii iesene. Din 2002 a fost conducator de doctorat in domeniul Preistorie si Protoistorie, indrumand un numar de 17 doctoranzi care au obtinut titlul de doctor in stiinte istorice. A coordonat numeroase proiecte de cercetare in domeniul arheologiei, atat in calitate de responsabil stiintific a 15 santiere arheologice (dintre care, cele mai importante au fost Targu Frumos–Baza ...