Eseu asupra misiunii de poet sau Fantezia nebuna a unui poet cazut din luna - Daniel Ernestina

Draga cititorule inainte sa deschizi aceasta carte lasandu te inghitit de ea ar trebui sa ti spun ca ea n a fost scrisa. A fost somnata . Adica s a visat singura intr o noapte cu ploaie rece si becuri galbene care se reflectau ca niste idei ratacite pe asfalt. Autorul Daniel Ernestina doar a fost acolo cu un creion tocit si o neliniste in palma. El doar a incercat sa explice inexplicabilul sfarsind prin a visa cu voce tare.Totul a inceput intr o carciuma. Da locul perfect pentru revelatii. Intre o gluma despre nemurire si o cearta despre restul de la bere cei prezenti in aceasta Agora au inteles ca Poetul nu e un autor ci o anomalie. O mica defectiune in mecanismul lumii. O fisura prin care intra lumina cum ar fi spus Leonard Cohen daca s ar fi nascut in Baragan.Aceasta carte n a avut niciodata intentia sa fie serioasa. Nici sa fie trista. Dar Doamne ce greu e sa scrii despre poezie fara sa ti scape o lacrima in cerneala Caci poezia sa recunoastem e o forma de plans care se rusineaza si se imbraca frumos ca sa iasa in lume.Misiunea Poetului daca exista asa ceva e sa confunde ordinea. Sa strambe realitatea cu putin farmec. Sa ia cuvintele obisnuite si sa le invarta pana ametesc pana devin fluturi. Poetul e in fond un prestidigitator sentimental scoate emotii din joben le arata publicului si apoi le face sa dispara. Uneori ramane si el fara ele.Cand a inceput acest volum autorul n avea niciun plan. Doar o nevoie ciudata de a rade de el insusi si de tot ce a luat vreodata prea in serios iubirea suferinta inspiratia bautura divinitatea si geniul. Si a spus ca daca tot traim intr o lume in care toata lumea e influencer poate e momentul ca si Poetul sa influenteze ceva macar un suspin un zambet o intrebare.Asa s a nascut Eseu asupra misiunii de Poet nu ca o teorie ci ca o betie de sensuri. O improvizatie cosmica intr o lume prea sobra. O gluma metafizica spusa serios pana la lacrimi. Autorul in naivitatea lui inca mai crede ca metafora e o forma de respiratie.Fiecare personaj din carte exista undeva intre vis si mahmureala. Poetul domnisoara de la mansarda savantul nebun spiritul batran sunt reflexii ale aceluiasi om care intr o seara s a privit prea adanc in oglinda si a descoperit ca nu e singur. Ca in spatele lui sta un cor intreg de voci ironice tandre furioase divine si ridicole.Scriind Daniel Ernestina a avut uneori impresia ca nu tine in mana un stilou ci o antena. Ca nu inventeaza ci receptioneaza. Ca fiecare fraza vine de undeva dintr un alt plan al realitatii un plan in care Dumnezeu si Diavolul beau impreuna cafea si discuta despre rima.Cititorule nu te grabi. Cartea asta trebuie citita cu pauze. Cu respiratii adanci si un zambet usor ironic.Nu cauta in ea adevaruri ci scantei. Nu intelege totul doar simte l. E mai aproape de adevar o emotie confuza Si daca la sfarsit ai inchis volumul si ai ramas cu un sentiment ciudat amestec de ras si melancolie atunci sa stii ca ti ai indeplinit si tu misiunea pentru o clipa ai fost Poet.Caci poezia nu e o arta. E o boala contagioasa. Si cu putin noroc cartea asta te a molipsit.Dan Toma DulciuViena