EDUCAT- ING. Educatia viitorului - perspective postmoderne, in viziune economica

In relativismul si complexitatea timpurilor pe care le traim in prezent, devine din ce in ce mai dificil sa emitem judecati de valoare sau afirmatii normative despre ce este bine si ce este rau, despre ce ar trebui facut sau nu ar trebui facut. Am invatat sa adoptam multiple perspective, sa ne digitalizam, sa fim toleranti si flexibili, sa imbratisam incertitudinea si, in plus, sa facem toate aceste lucruri intr-o viteza uimitor de mare. Asa cum spunea Marina Dumitrescu, in cartea sa „Cum (sa) imbatranim?”: „suntem generatia istoriei accelerate, a zborurilor cosmice, a erei atomice, a microcipurilor, informaticii, globalizarii si internetului: o generatie (...) care asista (...) la cea mai dramatica incordare a timpului uman: niciodata nu s-a petrecut, intr-un interval atat de scurt, o atat de mare cantitate de schimbari calitative profunde, iesite nu doar din impactul socio-economic al unor noi tehnologii, ci si din dizolvarea totala a sofiei traditionale intr-o bula stiintifica rece, corporatista, anonima, transumana, care comanda profitul si impinge lumea spre nu stiu ce” (Dumitrescu, 2016). Pluralismul si diversitatea in ideologii, multiplicarea intrebarilor existentiale si a actorilor sociali, relativismul cultural, fragmentarea si diversificarea masiva a punctelor de vedere contureaza o noua perspectiva asupra vietii si conditiei umane, marcata de o vadita crestere a complexitatii. Gestiunea acestei complexitati nu ne obliga sub nicio forma sa acceptam ca totul este doar o chestiune de opinie, ci dimpotriva, ar trebui sa ne indemne sa fim capabili sa cautam adevarul, tinand cont de contextul sau istoric si social (Lees, 2007). Schimbarile de perspectiva, dar si ale conditiei umane in sine sunt puse in discutie in prezent ca fiind parte dintr-o perioada post-moderna, moderna tarzie sau „lichida” (Dholakia, 2000, Fırat, 1991). In contextul postmodernitatii, in care mare parte din structurile existentei umane si institutionale sunt reconfigurate, se pune problema in ce masura educatia, ca sistem social, raspunde acestor transformari structurale ale unui nou stil de viata individual si societal. Numerosi factori pun in discutie nevoia unei schimbari de paradigma in modul in care este abordata educatia in politicile nationale, dar si in cadrul institutiilor de invatamant, familiilor si mass media. Exemple de astfel de factori sunt multiplicarea purtatorilor de interese in domeniul educational, fiecare dorind sa isi impuna preferintele si asteptarile, descentralizarea si flexibilizarea sistemelor educationale, impactul profund al globalizarii asupra politicilor nationale, schimbarile socio-demografice sau progresul tehnologiei. Un alt factor principal este deschiderea educatiei, mai ales superioare, catre intreaga populatie, prin instituirea invatamantului de masa, mai ales superior. Prin aceasta s-au modificat beneficiile asociate in mod traditional educatiei. Educatia, nici macar cea superioara, nu mai reprezenta o garantie a unui statut social inalt sau a unor venituri ridicate, ci mai degraba o conditie minimala pentru accesul la anumite profesii. Acest lucru, alaturi de altele, a alimentat o critica sociala generalizata a sistemului educational, fata de care increderea acordata de anumiti purtatori de interese au scazut. Parintii sunt dezamagiti de contributia educatiei la viitorul copiilor lor, iar guvernele sau mass media imputa sistemului educational nefurnizarea progresului social sau egalitatii promise. De cele mai multe ori, profesorii au fost considerati vinovatii principali pentru problemele sistemului, uitandu-se ca de fapt, profesorii sunt emanatii ale sistemului educational, care are de infruntat foarte multe transformari sociale, demografice, economice, tehnologice si culturale. Profesorii sunt, in fond, responsabilizati pentru o anume evolutie a societatii care a impus schimbari fundamentale si in ceea ce priveste propriul lor rol. In contextul trecerii de la un sistem al educatiei elitelor la un sistem de educatie al maselor, rolul profesorului a suferit modificari. Factori precum eterogenitatea crescuta a elevilor, data de invatamantul obligatoriu, dar si multiplicarea si diversificarea conflictelor si tensiunilor sociale in diferitele comunitati, democratizarea accesului urias la informatii sau schimbarea programelor educationale, i-a indus pe multi profesori in eroare si i-a facut sa fie nesiguri pe ei in privinta lucrurilor pe care le au de facut pentru a se adapta si reforma. De cele mai multe ori, in acest context, profesorii sunt expusi unor situatii a caror gestiune presupune largirea obligatiilor lor fundamentale, ceea ce a creat stres si supra-solicitare (Esteve, 2000). Toate acestea conduc la cresterea complexitatii sistemelor de educatie, dar si ale responsabilitatilor societale ale acestora, intr-o societate contemporana care este, intr-o anumita masura, un veritabil capitalism al notelor. Institutia contemporana a scolii a dobandit functii s...