Dialog inflorind la minima departare - Constantin Abaluta

Silit de pandemie ca sa nu innebunesti in claustrarea impusa de autoritati am hotarat eu si Gabi sa purtam un dialog online. Fiecare pe computerul propriu. Stand deci in camera mea eu am tastat pe computerul mare. n camera ei mult mai mica Gabi mi-a raspuns pe laptopul ei. Camerele dau pe acelasi coridor al apartamentului de trei camere al unui bloc construit cu unul sau doi ani inainte de caderea tatucului ceausesc. Camerele au vederi diferite eu spre rasarit Gabi spre apus. Eu la soseaua zgomotoasa. Gabi la o alee linistita din spatele blocului unde nu se mai afla decat o centrala termica ciudata ce pare parasita ne aduce amandurora aminte de pustietatea hangarelor lui Chirico . Constantin Abaluta Nu stiu daca aceste amintiri evocari sau ce-or fi ele folosesc la ceva nu stiu nici daca imi fac bine sau rau dar imi provoaca o suferinta cumplita. Ai dreptate tind sa ma invinovatesc pentru tot si pentru toate ca si cum as mai putea face ceva ca si cum as fi putut face ceva. Imi este un dor cumplit de ei toti sufar pentru fiecare in parte port tristetea si dezamagirile lor in mine neimplinirile lor sunt si ale mele. E o povara prea grea pe care nu stiu daca o mai pot duce. Pe de alta parte e in mine ceva ce ma impinge sa continui am impresia ca asa ii alin pe ei le dau un semn ca nu au fost singuri ca cineva incearca sa le ostoiasca suferintele chiar daca atat de tarziu. Iarta-ma dar trebuie sa ma opresc altfel o iau razna. Gabriela Abaluta