De la suferinta la implinire - Hermann Keyserling

Este al treilea volum din Colectia Opere Fundamentale, seria de autor Hermann Keyserling, care indrazneste sa patrunda profunzimile sufletului omenesc, pentru a gasi o cale spre adevarata Implinire, descoperind ca Suferinta nu poate fi ocolita daca vrem sa ajungem la ea.   Traducere in limba romana din limba franceza si germana de Mihnea Moroianu si Diana Salajan   Fragment De la Suferinta la Implinire: ... Cartea de fata, constituind complementul si chiar cheia de bolta a scrierilor Viata Intima si Sur l’Art de la Vie, nu era indispensabil, in fond, sa fie precedata de o introducere. Mi s-a parut, totusi, util sa fac legatura explicita intre rezultatele la care ajunge ea si notiunile deja dobandite de cititorii celorlalte carti ale mele scrise in franceza. Voi aminti, deci, pe scurt, aceste notiuni, cu atat mai mult cu cat unii cititori poate ca nu mi-au citit celelalte carti, iar ele servesc drept baza pentru solutia pe care cartea de fata o da marilor probleme ale Sufletului si ale Spiritului. Este imposibil sa intelegem semnificatia ultima a sinceritatii, a singuratatii, a suferintei, a libertatii si, in fine, a implinirii, in sensul cel mai sublim al acestor termeni, daca nu percepem mai intai baza animala pe care se cladeste spiritualitatea umana si daca n-am inteles relatia dintre ceea ce e mai-mult-decat-animal cu ceea ce nu e decat-animal in om. Tot ceea ce poate fi redus la Frica primordiala si la Foamea primordiala, la grupul pre-existand individului, la sufletul colectiv cu tendintele lui de razboi, de cucerire si opresiune este pur animal. Aceasta carte nu va trata despre niciuna din aceste ultime probleme, deoarece ele nu sunt probleme propriu-zis umane. In Viata Intima, pe de alta parte, eu am aplicat deja ideile mele cosmologice si antropologice generale la viata launtrica a fiecaruia, in masura in care aceasta e pur intima: astfel, printre marile probleme, nu-mi raman de tratat decat cele care nu se pun decat plecand de la singuratatea ultima si iremediabila a individului unic, care-i insereaza activitatea personala in Devenirea si Destinul universal.   Trebuia facuta legatura intre continutul acestei noi carti si cel al predecesoarelor ei directe: mi s-a parut ca n-o puteam face mai bine decat formuland mai intai o teza de principiu care va lumina dintr-o directie noua pozitia speciala a omului in ansamblul universului, iar apoi, semnaland pericolul crucial al epocii noastre din punctul de vedere a ceea ce s-ar putea numi “umanitatea din om”. Voi incheia aceasta intrare in materie prin cateva reflectii asupra situatiei particulare a Frantei.         Asa cum a spus-o atat de bine Bergson, animalul-om si termita reprezinta punctele finale a doua linii de evolutie divergente. Dar animalul-om este pe punctul de a devia de  la linia sa de evolutie, apropiindu-se din ce in ce mai mult de aceasta ingenioasa insecta. Lucrul acesta, pentru el, care nu s-a nascut insecta, revine la o deformare net patologica, implicand o pierdere de valoare, devitalizare si, la limita, moartea speciei. Aceasta convergenta a liniei de evolutie a omului cu cea a termitei are loc din cauza rolului tot mai exagerat, monstruos chiar, pe care-l joaca in viata umana obiectivul si obiectivarea. Desigur, facultatea de a fi obiectiv si de a actiona asupra lumii ambiante cu ajutorul unor “lucruri” fabricate de intelect este una din caracteristicile diferentiale ale animalului-om, si ei ii datoreaza el pozitia de suprematie pe care o ocupa in ansamblul naturii. Dar pentru ca “obiectivul” si “obiectivitatea” sa nu-si depaseasca atributiile lor normale, trebuie ca rolul lor sa fie limitat la cel al unui instrument de care ciudatul animal ce suntem are nevoie in lupta sa pentru existenta, exact asa cum paianjenul are nevoie de plasa lui. Omul este insa mai mult decat un animal; el este esentialmente un vehicol al Spiritului. Daca vrea sa se umanizeze, animalul-om trebuie, deci, sa-si depaseasca tendinta spre obiectivare, pentru a face sa intre cat mai multe lucruri posibile, iar la limita, universul intreg, in raza de senzatie si actiune a subiectului viu conceput in el ca ultima instanta. In acest sens, problemele propriu-zis umane n-au absolut nimic de a face cu consideratiile de ordin obiectiv: asa, de exemplu, problema sinceritatii, a singuratatii iremediabile a Eului profund, a suferintei concepute pe de o parte ca destin si pe de alta ca mijloc de progres individual, a libertatii si a implinirii. Din pacate, umanitatea actuala se incapataneaza tot mai mult sa rezolve chiar si aceste probleme prin mijloace sau expediente obiective: aplicand programe obiectivate, ea incearca sa opreasca mersul destinului; neurmarind decat succese obiectiv incontestabile, ea abate atentia de la viata traita efectiv; creand institutii model, ea spera sa poata inlocui creativitatea personala si geniul. De unde nefericirea esentiala si oroarea crescanda a tipurilor noastre. Dar pe de alta parte, dezvoltarea stiinte...