Culturi enigmatice - Ivar Lissner

Evocind si comentind vechi culturi disparute Ivar Lissner scrie stiinta popularizata. Carturar multilateral el este de parere ca in arheologie e mai bine sa sapi mai intii in carti si apoi in pamint . Procedindu-se astfel de multe ori s a ajuns la rezultate nebanuite. In toate cazurile chiar daca nu sapa decit in carti si deloc in pamint ci doar vazind simtind lucrurile la fata locului recunoscind terenul confruntind documentul cu realitatea el ajunge la concluzii neasteptate. A calatorit de altfel vreme de saptesprezece ani pe aproape intregul glob din Canada pina pe Mississippi prin toata America de Sud din insulele Pacificului pina in Noua Zeelanda si Australia din China pina in Japonia prin regiunile inca necercetate ale nordului Asiei pina spre marele cot al Amurului din India pina in Orientul Apropiat si pina in Africa si apoi de cealalta parte a Mediteranei in Europa. De aceea cartile lui cumuleaza cele mai autorizate pareri verificate la fata locului. Marele dar al lui Ivar Lissner este acela de a sti sa dea viata acestor istorii si acestor culturi de a sti sa le deosebeasca particularitatea si sa le faca prezenta fiinta. Autorul acestor Culturi enigmatice nu se multumeste cu evocarea si comentariul nu se margineste sa reinvie si sa descrie. Orice sinteza oricit de mica se reduce la rezumat daca nu e insufletita de o idee. Iar ideea ce se desprinde din suita de sinteze pe care o cuprinde aceasta carte este aceea ca omul are libertatea de a-si fauri el insusi istoria si viitorul ca nu e o minge a fortelor naturii si a destinului orb omul acela marunt omul de zi cu zi care populeaza orasele si templele casele si mormintele in tainele carora ne introduc paginile ce urmeaza omul a carui truda tinteste dintotdeauna sa surprinda eternitatea si caruia uneori i-a si reusit s-o faca. Asemenea vechilor sarzi sau vechilor locuitori din Tartessos pe care ii evoca Lissner in paginile acestei carti popoare intregi s-au adunat odinioara pentru marele drum au luptat au construit au iubit si au dat nastere altor vieti au plans si au ras au disperat si s-au bucurat pentru ca apoi intr-o buna zi si uneori din pricini ce nu se vor afla poate niciodata sa paraseasca tacute scena istoriei si sa duca in morminte enigmele existentei lor. Formal moartea acestor culturi este evidenta. In esenta insa ele nu au incetat sa traiasca niciodata fiindca intreaga noastra gandire si activitate poarta in ele ceva din esenta acestor culturi mute creeaza si recreeaza din adancurile unei lungi memorii istorice care inmagazineaza nu numai ceea ce stim ci si spiritul acelor civilizatii inca nestiute pe care le mai acopera inca colbul veacurilor. Intr-o buna zi insa ele ies la iveala si ne surprind prin enigma trecutelor existente.