Crezi ca stii sa traiesti?! - Gheorghe Mencinicopschi

Medicina umană este, în fapt, biologia normală şi patologică a omului. Omul se supune legilor naturale implacabile ale biologiei, dar şi legilor socioculturale şi spirituale. Atunci când legile socioculturale intră în conflict cu legile biologice apar bolile psihosomatice, în special cele ale civilizaţiei moderne (bolile degenerative). De aceea abordarea omului nu poate fi decât una holistică.     Prof dr. Gheorghe Mencinicopschi     Să invăţăm... să trăim! Numai Viaţa poate hrăni Viaţa       Crezi că ştii să trăieşti?! Iată o întrebare paradoxală pe care o pune profesorul Gheorghe Mencinicopschi in această carte, „o carte altfel" decât celelalte ale domniei sale şi este „altfel" pentru că, de data aceasta, autorul ne invită să păşim prin universul cauzal al existenţei, ducându-ne către sursa adevărată a şi originea ei Divină.     Profesorul Mencinicopschi spune că trăim într-un univers complex, care nu poate fi separat de Dumnezeu nici măcar atunci când privim în farfuria noastră.     La întrebarea „crezi că ştii să trăieşti?" am putea răspunde că ştim atâta vreme cât trăim. Şi este adevărat, dar numai parţial, pentru că ne-am schimbat stilul de viaţă, nu tocmai în bine, cel puţin în ultima sută de ani. Ne-am împovărat cu poluarea masivă a aerului, a apei şi a solului, cu tehnologii care modifică structura informaţională naturală a alimentelor, consumăm substanţe toxice şi de aceea bolile cunosc un avânt colosal.   Ne confruntăm cu boli ale civilizaţiei, care — ne arată prof. Menci — sunt efecte ale inconştienţei noastre cu privire la natura divină a vieţii. Omul pare să se fi angajat într-o întrecere iraţională cu Dumnezeu, în încercarea de a se pune pe sine în locul Creatorului, inconştient fiind că ceea ce a fost făcut de Dumnezeu nu poate fi reprodus, nici concurat.   Profesorul Mencinicopschi arată că omul s-a indepărtat de natura divină şi de divinul care-i susţine în intregime viaţa, creând informaţie moartă şi chiar incercând s-o înlocuiască pe aceea originală. Pentru că trăim într-un univers informaţional, a cărui structură o regăsim descrisă din diferite unghiuri, respectiv al religiei, al fizicii cuantice, al geneticii, al chimiei moleculare şi chiar al spiritualităţii, este de la sine înţeles că şi hrana are o structură informaţională. „Hrana ca informaţie", iată un concept deosebit, care m-a impresionat profiind în urmă cu cinci-şase ani, când l-am întâlnit pentru prima oară pe dl. prof. Menci.   La Mănăstirea Antim din Bucureşti (eram acolo în calitate de jurnalist), prof. Menci susţinea o conferinţă, împreună cu prof. Pavel Chirilă, la invitaţia părintelui Mihail Stanciu. M-am întrebat cu sinceritate; de ce nu ştim aceste lucruri, cum se face că ele sunt atât de clare, dar n-au ajuns în conştiinţa publică? Ce s-ar putea face să transmitem mai clar că Viaţa hrăneşte cu adevărat Viaţa, că nu poate fi compatibilă cu ea hrana moartă, aceea creată de mâna omului?   Ce s-ar putea face să generăm o conştientizare mai amplă şi o înţelegere profundă a faptului că o mulţime de boli ar putea fi creaţii ale omului care, în inocenţa sa, a crezut că o prăjitură poate concura cu un măr şi chiar că este posibil ca prăjitura să înlocuiască mărul? Dovadă că visele se împlinesc este chiar această carte, pe care am citit-o cu plăcere şi care m-a ajutat să înţeleg temeinic „teoria informaţională" a hranei, a Universului, dar şi argumentele aduse de dl. profesor pentru înţelegerea vieţii ca informaţie divină, energie şi materie. In plus, după lectură m-am trezit că citesc etichetele produselor şi sunt mai atentă la alimentaţie, în general.    „Desigur, stim multe despre VIAŢĂ, dar stiinţa NU ŞTIE CE ESTE VIAŢA si, ca atare, nu o poate reproduce.   Nimeni nu a reuşit să creeze o celulă vie din materie nevie. VIAŢA SE NAŞTE NUMAI DIN VIAŢĂ! Nimeni nu îi poate reda viaţa nici măcar unei muste care a fost omorătă", scrie prof. Menci.   Privind lucrurile din această perspectivă, cu toată evoluţia fenomenală a ştiinţei, conştientizăm că avem nevoie să ne recunoaştem limitele şi, mai ales, să ne recunoaştem Creatorul, sau „să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu". Să-l privim pe Creatorul Universului, ridicând privirea în sus, nu invers, să-l privim pe Dumnezeu de sus, aşa cum, poate fără ne dăm seama, facem astăzi, afectând structura informaţională a vieţii, care funcţionează perfect dacă noi nu avem aroganţa că o putem corecta şi îmbunătăţi.   Prof Mencinicopschi spune, în lucrarea de faţă (cumva filozofic, dar abordând filozofia cu date ştiinţifice), că ştiinţa, care nu ştie ce este viaţa "atee" în esenţa ei, nu face decât să descrie ceea ce este făcut de Dumnezeu şi chiar şi la capitolul „descriere" şchioapătă uneori, pierzând esenţa:   „Oare ce sunt energia punctului Z sau materia neagră şi energia intunecată care, de fapt, alcătuiesc universul cunoscut? Ştiinţa nu ştie! Aceste energii şi materie, deşi sunt colosale, nouă ne par invizibile, ...