Constantin Bacalbasa, Bucurestii de altadata, 1871-1877. Volumul. I

„Citita pe indelete, cartea lui Bacalbasa poate deveni un adevarat abecedar de istorie moderna pentru tanarul din generatia Internet, cu conditia ca el sa fie convins ca a privi din cand in cand inapoi inseamna, paradoxal, a ocoli santul dinainte.“ (Dan C. MIHAILESCU) Primul volum al Bucurestilor de altadata, al carui text integral vede pentru intaia oara lumina tiparului dupa aproape 90 de ani de la aparitia editiei princeps, reuneste amintirile lui Constantin Bacalbasa din anii 1871 si zugraveste probabil unul dintre cele mai amanuntite, mai interesante si mai pline de culoare tablouri ale vietii bucurestene din primii ani ai domniei lui Carol I si din vremea Razboiului de Independenta. Oferind prilej de intoarcere in timp pentru cititorul dotat cu iscoditoare placere detectivistica, insemnarile lui Bacalbasa pun sub lupa mai cu seama evenimentele vietii politice a Capitalei– lupte pentru putere, santaje, intrigi, razbunari– si ecourile lor in presa vremii, dar nu ocolesc spectacolul pitoresc al vietii mondene, avivate in anecdote uitate sau de-a dreptul necunoscute. Adunate una dupa alta, vreme de mai bine de jumatate de veac, aceste istorii consemnate de Bacalbasa sunt cu certitudine unele dintre cele mai pretioase marturii care dau seama despre inceputul de drum al Romaniei moderne. „Preocuparea mea de capetenie a fost safiu nepartinitor si veridic. Stilul m-am silit sa reprezinte felul in care vorbesc: simplu, limpede, precis si fara inflorituri. Am scris pentru ca sa informez si pentru ca lumea sa ma inteleaga. A doua preocupare mi-a fost sa nu spun neadevaruri. Negresit, nu am pretentiunea safi inregistrat toate faptele petrecute de la 1870 la 1914, fara safi uitat pe unele. Memoria unui om, chiar completata cu consultari ulterioare de documente ale vremurilor, are slabiciunile eifiresti. De aceea previu ca lipsuri trebuie safie in volumul pe care il pun acum sub ochii cititorului, neadevaruri insa nu. Faptele, cate le-am inregistrat, mi le-a pus la indemana numai memoria, dar actele autentice, cat si stabilizarea cronologica mi le-au procurat colectiile ziarelor din rastimpul acestor 55 de ani. Nici o indoiala, deci, asupra veracitatii. Sunt un povestitor. Astfel n-am avut alta grija decat sa scriu adevarul asupra trecutului,fiind cat mai complet despre fapte si cat mai nepartinitor despre oameni.“ (Constantin BACALBASA) „In 1871, Constantin Bacalbasa soseste in capitala toropita de arsita, in care viata isi urma cursul ei patriarhal:«Dambovita necanalizata, joasa, murdara, trecea tot mai jos de biserica Domnita Balasa, insa albia ei era mai apropiata de strada Carol... Acolo era si un vad de unde luau sacagiii apa, iar noi, elevii, ne scaldam vara. Cheiul Dambovitei nu exista, gradina bisericii Domnita Balasa nu exista, spitalul si ospiciul nu erau cladite, Palatul de Justitie nu exista...»– aceasta este scena cu care se deschid Bucurestii de altadata, amintiri savuroase pe care va incepe sa le incredinteze tiparului in foiletonul ziarului Adevarul peste exact o jumatate de veac, in noiembrie 1921. Romanul cronologic despre vechiul Bucuresti infatiseaza istoria si anecdotica ei intr-o maniera mult mai accesibila celor mai largi cercuri de cititori care, nadajduim– la aceasta reeditare a cartii–, o vor pretui pentru sinceritatea si puterea ei de evocare.“ (Tiberiu AVRAMESCU) NOTA ASUPRA EDITIEI (20I3) se intrerupea seara curentul electric, pauzele intermitente putand uneori sa dureze si ore intregi; recurgeam atunci la"armele secrete" - lanterna chinezeasca sau lumanarea stramoseasca... In apartamentul de bloc muncitoresc in care locuiam era - se putea altfel? -la fel de frig ca in toata Romania, tara aRata, dupa cum bine se stie, in drum spre cele mai inalte culmi de civilizatie si progres; noaptea, cand temperatura se apropia de zero grade, ne culcam in pat cu tot echipamentul de munte pe care-I aveam pe noi, inclusiv hanoracul pe care ni-l trageam vitejeste pe cap, cu gandulla zilele de vara... O aventura era si drumul de la Casa Scanteii pana in Piata Romana, ca sa ajungem la Biblioteca Academiei; cu vestitul autobuz 3I, de cele mai multe ori supraaglomerat, se circula facand echilibristica pe scari, cu avantajul, totusi, ca aici nu se platea bilet... Dar mult mai greu de suportat erau sicanele venite din partea forurilor de aviz, in special a celor de la partid. Impreuna cu redactorul de carte Maria Cordoneanu si cu Adrian Anghelescu, distinsul redactor-sef al Editurii Eminescu, am operat de bunavoie (dar scrasnind din dinti) unele eliminari din text pe care le consideram absolut obligatorii ca volumul sa poata aparea; in ultima faza, cand cartea urma sa plece la tipar s-a ivit insa problema - inacceptabila pentru noi - a unor eliminari masive din ultimul capitol al primului volum (Anul I878 - care incepea, bineinteles, cu subcapitolul Felonia ruseasca). Exasperat, am decis, in ultima instanta, sa eliminam de bunavoie intreg capitolul cu gandul ca s-ar fi putut ivi, candva, niste vremuri mai bune car