Ceausescu si poporul! Scrisori catre „iubitul conducator” (1965-1989) - Mioara Anton

„CEAUSESCU SI POPORUL!” Scrisori catre „iubitul conducator” (1965-1989) – Editia a II-a revazuta si adaugita. Un antidot necesar impotriva nostalgiei comuniste. A aparut a doua editie, revazuta si adaugita, a volumului de referinta „CEAUSESCU SI POPORUL!” Scrisori catre „iubitul conducator” (1965-1989), semnat de cercetatoarea Mioara Anton. Aceasta carte este cu atat mai necesara cu cat, asa cum subliniaza autoarea in prefata sa, societatea romaneasca este astazi „cuprinsa de nostalgia perioadei in care la conducerea tarii s-a aflat Nicolae Ceausescu”, iar sondajele de opinie indica „o crestere ingrijoratoare a numarului celor care proiecteaza asupra regimului Ceausescu o imagine mai mult decat idilica”. Lucrarea devine astfel „cel mai bun antidot pentru neutralizarea nostalgiei”, demontand iluzia unei „abundente de la mijlocul anilor ’60” si confruntandu-ne cu fenomenul paradoxal de „nostalgie comunista in plin comunism” – o amnezie sociala cultivata chiar de un sistem care, in anii ’80, ajunsese la apogeu in privinta penuriei. Aparuta initial in 2016 si rapid recunoscuta ca o contributie fundamentala la istoriografia romaneasca, aceasta lucrare exceptionala patrunde in arhivele secrete, explorand in special documente emanate de la Sectia Scrisori si Audiente a Comitetului Central al PCR. Aceste mii de scrisori adresate direct lui Nicolae Ceausescu (si, mai tarziu, Elenei Ceausescu), intre 1965 si 1989, dezvaluie, asa cum o subliniaza si academicianul Vladimir Tismaneanu in prefata sa, „reactiile pe care oamenii simpli le-au avut in raport cu autoritatile politice”, adesea caracterizate de o „ambivalenta si contradictii” frapante, specifica „omului ceausist”. „Munca cu scrisorile”: fictiuni propagandistice si realitati cotidiene Mioara Anton analizeaza cu acribie modul in care un pretins dialog cu cetatenii a fost confiscat si transformat intr-un mijloc de propaganda si fundamentare a cultului personalitatii. Desi rapoartele oficiale abundau in „mandrie si satisfactie” si „valuri de bucurie” la adresa „genialului conducator”, realitatea cotidiana, reflectata in aceleasi documente interne, era una marcata de penurie, frustrare si abuz. Cartea demasca absurdul controlului absolut asupra fiecarui aspect al vietii: Dictatura asupra corpului si familiei: De la Decretul 770/1966, care a transformat femeile in „popor condamnat la nastere” (declansand mortalitate materna, avorturi clandestine vanate de Militie prin Ordinul S. 60. 008 si abandon infantil in orfelinate), la interzicerea aproape totala a divorturilor (ce a generat bigamie si copii nelegitimi) si introducerea „taxei pe celibat” (platita de cei fara copii dupa 25 de ani). Interventia brutala a statului in intimitatea cetatenilor a modelat destine si a suprimat libertatea individuala. „Parazitismul social” si modelarea „omului nou”: Regimul a lansat campanii furibunde impotriva „pletosilor”, „bulevardierilor”, „trandavilor” sau a celor „cu blugi si maimutareli”, considerati „elemente huliganice” ce trebuiau „disciplinate prin munca”. Decretul 153/1970 sanctiona vagabondajul, bisnita sau refuzul de a munci, iar tinerii neincadrati in productie erau trimisi in „detasamente de munca” sau „scoli speciale de reeducare”. Chiar si copiii nomenclaturii erau vizati de acest „parazitism”, iar Ceausescu, frustrat de somaj (considerat o caracteristica capitalista), cerea ca huliganii sa fie „dati cu capul de geam” daca spargeau vitrine. „Bacsis, bisnita, comert ilicit” – supapa economica a penuriei: Campanii propagandistice precum „Sa starpim bacsisul!” (1971) au incercat sa elimine acest „narav fanariot”, dar au esuat lamentabil. Volumul arata cum economia subterana, alimentata de penurie, a generat „mii de milionari” si o „a doua adevarata burghezie” din specula, trafic de influenta, furturi si delapidari. Chiar si Militia si Procuratura erau implicate in „patronarea unor nereguli”, intr-o adevarata „fraudocratie” unde „cel care producea nu era acelasi cu cel care vindea”. Cazurile spectaculoase ale „regelui coniacului” sau a unor gestionari care acumulau milioane de lei si kilograme de aur sunt prezentate in detaliu. „Alimentatia rationala si stiintifica” – absurdul penuriei: Programul lansat de Ceausescu in 1982, sub pretextul sanatatii (romanii „mancau prea mult” – 3300 calorii fata de 2800 recomandate), a justificat rationalizarea alimentelor si penuria generalizata. Se introducea „epoca salamului cu soia”, laptele mai putin gras, iar Ceausescu cerea productia masiva de iepuri si ciuperci ca solutii „revolutionare” la criza alimentara. Masuri precum taierea painii in felii la cantine ilustrau absurdul controlului. Populatia, confruntata cu „circurile foamei” si cozi interminabile, reactiona disperat, inclusiv prin atacarea camioanelor de paine. Industria si agricultura falimentara: Sub presiunea „depasirilor de plan” fictive si a „raportarilor telefonice”, industria romaneasca era „o industrie a rebuturilor”, unde fabricile de tractoare produceau „statuete cu