Cantul si vorbirea de performanta - Sorina Creanga

Cantul si vorbirea de performanta - Sorina Creanga     Cartea se adreseaza nu numai cantaretilor si actorilor, respectiv artistilor lirici si dramatici,  ci si unei paturi largi de practicieni verbo-vocali si oameni de arta precum: prezentatori de stiri radio-tv, prezentatori de emisiuni de divertisment sau talk-show-uri, avocati, procurori, educatori, preoti, profesori de cant si de dictiune, profesori de muzica, dirijori de ansambluri corale, regizori, cronicari muzicali si dramatici si... politicieni, intr-un cuvant tuturor acelora pentru care expresia verbo-vocala constituie materialul de lucru si de apreciere al profesiilor lor, si pentru care necunoasterea teoretica a actului fonator si neputinta practica a rezolvarii greutatilor pe care functionarea sa optima le ridica in timpul marilor solicitari ii duce de cele mai multe ori chiar pana la pierderea capacitatii vocale si, implicit, la neputinta continuarii profesiei.     Cuvant inainte:   A vorbi despre performanta verbo-vocala in epoca actuala, cand aproape toate posturile de televiziune abunda in pseudovedete si cand nonvaloarea a reusit, in sfarsit, sa distruga spiritul critic si sa ocupe locul valorilor autentice, pare un nonsens. Politica de promovare a mediocritatilor si a kitsch-ului practicata de posturile de televiziune, precum si starea pasiva de acceptare din partea publicului telespectator pare ca a rasturnat, daca nu chiar anihilat, sistemul de valori. Criteriile de apreciere ale unei prestatii artistice se reduc la infatisarea si vestimentatia cantaretilor sau actorilor, la farmecul personal, la “gaselnite” ieftine, la glume de prost gust, ignorandu-se faptul ca o interpretare artistica de valoare nu exista fara o pregatire de specialitate intr-o scoala de profil si, mai ales, fara talent autentic.   Calitatea unei prestatii muzicale rezida nu atat in aptitudinile melodico-ritmice innascute, cat mai ales in gradul lor de perfectionare si in harul pe care il are cantaretul, adica in rafinamentul cu care stie sa redea cele mai subtile nuante ideatice, emotionale. in cazul actorilor, nu farmecul personal, care, de cele mai multe ori lipseste cu desavarsire, sau mai este insotit si de un defect de pronuntie, trebuie sa constituie un criteriu de apreciere, ci calitatea expresiei verbo-vocale, adica intonatia corecta a frazei, respectarea accentelor, a masurii si a ritmului ei, si, nu in ultimul rand, adaptarea lor la mimica, gestica si postura corporala a personajelor interpretate. Din pacate, tocmai aceste elemente esentiale care confera autenticitate artistului liric sau dramatic sunt trecute astazi in derizoriu, intr-o societate coplesita de goana dupa profit, dupa succese ieftine si rapide, dupa scandal si “senzational”, intr-un cuvant, dupa tot ceea ce este efemer. Traim, din pacate, o epoca a unui baroc reiterativ, o epoca a formei fara fond, in care inzorzonarea exterioara incearca in zadar sa umple vidul interior. Iar judecatile de valoare, dominate de interesele unui subiectivism exacerbat, nu mai au drept suport idealul etic si estetic.   “CANTUL SI VORBIREA DE PERFORMANTA” isi propune sa reaminteasca faptul ca un artist adevarat este acela care, pe langa vocatie, detine si mestesugul profesiei, si intelege ca trebuie sa respecte legile implacabile ale artei, tinzand mereu spre perfectiune.   Asa cum pictorul, spre exemplu, trebuie sa cunoasca specificul si semnificatiile simbolice ale fiecarei culori in parte, tehnica diferitelor combinatii intre ele, precum si legile geometriei, ale perspectivei, ale clarobscurului, etc., pentru a obtine anumite efecte spatiale, coloristice, de umbre si lumini, cu scopul de a transmite o anumita stare de spirit, tot astfel, cantaretul sau actorul profesionist este dator mai intai de toate sa cunoasca aparatele prin care se realizeaza emisia verbo-vocala, biomecanica lor, precum si toate componentele esentiale care contribuie la obtinerea vocii si vorbirii de performanta, si, nu in ultimul rand, sa cunoasca si sa respecte legile creatiei artistice.   “CANTUL SI VORBIREA DE PERFORMANTA” isi propune, de asemenea, sa reaminteasca un fapt deosebit de important, si anume ca imbinarea cercetarii stiintifice cu realizarea practica artistica a fost si este necesar sa redevina o obligativitate sine qua non. Nu trebuie trecut cu vederea ci, dimpotriva, subliniat faptul ca marile genii ale Antichitatii si Renasterii, dar si cele ale epocii moderne, au avut drept fundament pentru inspiratiile lor artistice multa documentare stiintifica. Numai asa operele lor si-au castigat valoarea autentica si perenitatea.   Cel mai mare teoretician al Renasterii, compozitorul Gioseffo Zarlino (1517-1590) sustinea ca: “Muzicantul practician care nu cunoaste teoria sau teoreticianul fara experienta practica pot oricand sa greseasca si sa formuleze judecati eronate in problemele muzicii……La fel cum ar fi absurd sa se acorde incredere unui medic care n-ar stapani atat teoria cat si practi...