Bazele Managementului. Paradigma sistemica. Abordare cognitiva. Perspectiva comportamentala - Vad...

La management, ca si la fotbal, politica sau mici, se pricepe tot romanul. Ce mai incolo‑incoace cu managementul asta, dracovenie occidentala care nicidecum nu este croita dupa sufletul mioritic... Daca iese banu′ inseamna ca managementul „merge ca lumea”! Recent m‑am intalnit cu un fost coleg de la un serviciu anterior, care la intrebarea mea despre cum mai merg lucrurile pe‑acolo, mi‑a raspuns cu seninatate ingenua ca „... totul este super, numai ca managementul este slab de tot”. Insa nu trebuie sa fiu din cale afara de aspru fata de conationali pentru intelegerea superficiala si aplicarea dupa ureche a conceptului de management. La urma urmei, superficialitatea, improvizatia si lipsa rigorii sunt ingredientele bazice ale spiritului balcanic, care ne face atat de frumosi si irepetabili ca natiune. Sa fim sinceri pana la capat – confuziile care persista in legatura cu ceea ce este si cu ce trebuie sa se ocupe realmente managementul se datoreaza in mare parte managementului insusi. Pana in prezent managementul, ca disciplina teoretica si arie practica, nu a reusit sa surmonteze cu succes uriasele lacune identitare si sa‑si adjudece o consistenta epistemologica solida, legitimandu‑se ca un domeniu bine conturat, cladit pe paradigme proprii si avand propriul obiect. Asa se explica de ce cea mai mare parte a publicului, dar si destui practicieni, privesc managementul ca pe un fel de economie sau sociologie aplicata. Pentru foarte multe persoane managementul se prezinta ca o vasta colectie de concepte, metode si instrumente imprumutate, de regula, din domenii limitrofe. Totusi, acestei colectii complexe ii lipseste coerenta stiintifica de ansamblu. Mai exact, aceasta coerenta exista, insa este foarte instabila, ezitanta si „poroasa”, de unde se trage si extraordinarul apetit al managerilor practicieni pentru adoptarea diferitor „tendinte la moda”, prezentate de diversi „guru” ca panacee manageriale universale: daca introduci cat mai rapid Six Sigma (sau TQM sau „excelenta organizationala” etc. etc. etc.) te vei izbavi de toate problemele si vei trai profitabil, competitiv si fericit pana la adanci batraneti. Asadar, managementul modern este vazut de multi ca un fel de „dulapior cu medicamente” din care iti alegi dupa bunul plac leacul potrivit pentru problemele pe care le infrunti, fara a sti sigur nici cum se administreaza corect doctoria respectiva si nici macar daca aceasta este indicata pentru suferinta ta. Este motivul pentru care anumite spirite acide din randul intelectualilor sugereaza ca managementul ar fi o pseudostiinta. Aceasta critica este foarte argumentata, dura, meritata si... in ultima instanta fundamental gresita. Pur si simplu managementului ii lipseste deocamdata un camp unificator – acea pozitionare conceptuala clara pe fundamentele unui discurs teoretic original, propriu. Aici este necesar sa recunoastem ca, de‑a lungul existentei sale de aproape 150 de ani ca disciplina pretinsa a fi stiintifica, managementul a ratat de mai multe ori sansa de a‑si delimita cu rigoare campul conceptual unificator, desi a avut mai multe ocazii in acest sens. In tot acest timp, evolutia managementului a fost caracterizata prin juxtapunerea unor „scoli” succesive, opozante si ermetice din punct de vedere paradigmatic: scoala clasica, scoala relatiilor umane, scoala situationala, scoala politica, scoala culturala etc. Voci puternice, dar disonante, care nu au reusit sa se armonizeze intr‑un cor. Este una dintre principalele cauze ca managementul a fost tratat de foarte multe ori doar ca una dintre numeroasele disciplinele economice, cum ar fi, bunaoara, analiza financiara sau contabilitatea de gestiune. Desigur, aceasta optica a fost intretinuta si de faptul ca marea majoritate a inovatiilor teoretice si practice in domeniul managementului au aparut in afacerile economice. Interesul imens al afacerilor pentru management este perfect explicabil prin perpetua presiune venita din partea imperativelor de a face fata concurentei si de a creste mereu eficienta economica. In acest context intelectual, care a marcat evolutia managementului, abordarea sistemica a fost privita ca unul dintre numeroasele curente de gandire manageriala concurente si nimic mai mult. Conturata intre anii 40 si 70 ai sec. XX, in special prin lucrarile lui Russel L. Ackoff, A. Stanfford Beer, Jay W. Forrester, Peter F. Drucker, Chris Argyris si Peter M. Senge, dar prefatata ceva mai devreme de ideile revolutionare ale lui Ludwig von Bertalanffy (parintele teoriei generale a sistemelor), Alexandr Bogdanov (autorul teoriei generale a organizarii – tectonica) si Chester Barnard (care primul a descris organizatiile ca „sisteme umane cooperatoare”), abordarea sistemica a managementului il prezinta ca fiind „activitatea de reglare a sistemelor deschise si dinamice in vederea atingerii unor obiective bine definite”. Misiunea managementului consta in asigurarea viabilitatii sistemului prin realizarea permanenta a obiectivelor acestuia. Definirea ...