Baladele usturoiului din Paradis- Mo Yan

Premiul Nobel pentru literatura 2012 „Cu un realism halucinant, Mo Yan imbina folclorul, istoria si contemporaneitatea.“ (Motivatia juriului Nobel) Publicat pentru prima data in 1988 si revizuit in 2012, romanul Baladele usturoiului din Paradis este inspirat de un eveniment real, petrecut in anii '80 in nordul Chinei: o revolta spontana a taranilor care a avut consecinte dramatice. Cronica a brutalitatii si a absurdului vietii parca rupte de lume a oamenilor simpli, romanul are maretia unei epopei in ale carei canturi se impletesc realismul si fantezia, traditia atemporala si observatia sociala, istoria cea mare, implacabilã, si istoriile personale cutremuratoare ale actorilor care intra fara voie in scenã. In judetul Paradis, din nord-estul Chinei, cultivatorii se trezesc in plin blocaj al vanzarilor de usturoi– singura recolta realizata, la indemnul autoritatilor, pe terenurile care le fusesera distribuite. Simtindu-se tradati, la bunul-plac al unui sistem rigid, nepasator la nevoile lor, oamenii se revolta. Pe fundalul acestor evenimente se tes trei povesti despre dragoste, loialitate si razbunare. Iubirea dintre Gao Ma si Jinju infrunta nenumarate obstacole, pana la finalul tragic. Gao Yang indura suferinte greu de imaginat, fara sa stie macar de ce se face vinovat. Familiile acestor trei personaje sunt nimicite prin intemnitarea celor tineri, precum si a celor batrani, acuzati de crime impotriva statului. In tot acest rastimp, Zhang Kou, menestrelul orb, isi canta neinfricat„Baladele usturoiului“, nadajduind intr-o trezire a constiintelor, insa prin aceasta isi pecetluieste destinul. Magicul se impleteste cu realismul cel mai nemilos, construind o lume aparte, pe cat de stranie, pe atat de fascinanta. „Pentru un scriitor, cel mai bun mod de a vorbi este scrisul. Veti gasi in operele mele tot ceea ce vreau eu sa spun.“ (Fragment din discursul lui Mo Yan la ceremonia de decernare a Premiului Nobel) Dragi consateni, cu luare-aminte ascultati Cum va uorbeste Zhang Kou azi Si despre lumea noastra fi despre Paradis, Despre ogoare intinse fi imbelfugate Si rauri cristaline, ce aluneca la vale. Aici crescut-au fite mandre fi baieti [rumosi. Ei pentru usturoiul alb sa trudeasca au ales... Fragment din balada interpretata de Zhang Kou, menestrelul orb din judetul Paradis - Gao Yang! Soarele ardea nemilos in miezul acelei zile. Dupa atata amar de vreme secetoasa, intre cer si pamant haIaduia un nor de praf imbacsit, purtand pana departe izul de usturoi ranced. Un card de ciori negre ca smoala trecu pe deasupra curtii si asternu in zbor o umbra cenusie pe pamant. Oamenii n-apucasera inca sa lege in funii usturoiul cules, ci il lasasera in gramezi razlete, ca sa se usuce in bataia soarelui, asa ca nu-i de mirare ca la tot pasul mirosul greu se raspandea in valuri. In odaia principala, Gao Yang sedea pe vine langa o masuta joasa, cu un bol de supa de usturoi in mana. Isi arcuise sprancenele, chinuindu-se sa-si infraneze greata care se ridica din strafundul stomacului. Dadu sa mai soarba o gura cand pe neasteptate un strigat plin de ingrijorare se facu auzit dinspre poarta darapanata, lasata deschisa. Recunoscu pe data vocea lui Gao Jinjiao, primarul satului, care il chema pe nume. Degraba, lasa bolul jos si ii raspunse hotarat, in timp ce se indrepta spre curte: - Tu esti, nea Jinjiao? Hai inauntru! ii zise el din usa casei. - Gao Yang, iesi putin! Am ceva important de vorbit cu tine. De asta data, vocea de la poarta se mai inmuiase un pic. Gao Yang nu indraznea sa-I intampine pe primar cu raceala, asa ca se intoarse spre fiica lui de opt ani, care sedea langa masuta, ca s-o instruiasca. Fata oarba parea aidoma unei statui mohorate de lemn, cu ochii negri, stralucitori, tintui ti in gol. - Xinghua, sa nu atingi nimic, ca poti sa te oparestil Cand iesi afara, simti cum pamantul fierbinte ii arde talpile, iar arsita il facu sa Iacrimeze pe data. In timp ce isi scutura praful de pe piept, auzi scancetul copilasului nou-nascut, de pe kangl. Parca si nevasta lui cea beteaga ingana ceva. Cat asteptase el sa i se nasca un fiu! Gandul acesta il induiosa, privind fereastra intunecata. Dinspre sud-vest se strecura timid mireasma graului parguit, semn ca se apropia vremea recolrelor, Pe neasteptate, isi simti inima tare grea, iar un fior ca de gheata ii urca incetisor pe spinare. Ar fi vrut sa se opreasca in loc, insa pasii il purtau tot inainte. Ochii ii Iacrimau de-a binelea din pricina mirosului intepator de usturoi. Ridica bratul ca sa-i stearga, incredintat de faptul ca nu plangea. - Unchiule, ce s-a intamplat? Aoleu... maiculita! Dungi de culoarea jadului ii trec ura prin fata ochilor cu iuteala fulgerului, ca si cum milioane de frunze verzi de usturoi ar fi sagetat aerul. Simti o lovitura cumplita in glezna dreapta, cat se poate de zabavnica, apasatoare, patrunzatoare pana-n maduva oaselor. Din pricina socului, inchise ochii si i se paru chiar ca slobozise un strigat jalnic. Se incl...