Antonio Momoc-Bisnitari, descurcareti, supravietuitori

    Eveniment jubiliar, a zecea carte editata de profesorul Zoltán Rostás si colaboratorii lui la Curtea Veche Publishing este una cu bataie lunga. Aparuta intr-un moment semnificativ pentru Romania, daca nu cumva momentul este cel care a generat-o, scoala de investigatii„la firul ierbii” a sociologului, alcatuita din fostii lui studenti, doctoranzi, unii dintre ei colegi,„gasca gustistilor”, cum au fost numiti, a adunat cu har, inteligenta si profesionalism marturii care se vor citi cu siguranta peste decenii ca documente inestimabile de viata si istorie autentica, nedeformata, neobnubilata politic sau ideologic si ca inepuizabila materie prima pentru studierea istoriei mari, a epocii.     Doina Jela     Istoria se ocupa, in genere, cu destinul unor„eroi” (pozitivi sau negativi, in functie de conjuncturi) sau cu„traseele” unor colectivitati (popoare, natiuni, categorii sociale), fara a lua in seama„intamplarile” membrilor anonimi ai acestora. Carteacelor doi apreciati cercetatori vrea sa depaseasca tocmai aceasta viziune polara, incercand sa surprinda istoria traita din perspectiva actorilor ei secundari, a celor ale caror nume nu vor fi mentionate niciodata in tratate savante sau manuale scolare. Desi, fara aceste personaje in aparenta neglijabile, nicio fixare pe o directie sau alta a comunitatilor din care fac parte, niciun traseu personalizat nu ar fi fost posibil.     Adriana Bittel, Formula AS     […] Strada Covaci era toata plina de bisnitari, in fata fiecarui magazin gaseai cate unul; si probabil aveau si cativa sefi, tot dintre bisnitari. Ca acolo nu putea sa patrunda oricine. Sau daca mai patrundea cineva, era fiecare cu obiectul lui de activitate: unul trebuia sa vanda tigari, unul trebuia sa vanda blugi, unul vindea piese radio… Se vindeau tot felul de obiecte care nu se gaseau pe piata. […] Tigari, blugi, guma, adidasi, ciocolata chiar, ca nu se gasea atunci. Bauturi, mai putin. Si acolo fiind si consignatii, ca erau multe consignatii, de-aia stateau ei acolo. Bine, nu veneau ei sa stea cu multa marfa, ca era paguba prea mare. O mai doseau la consignatii, pe-acolo. Ei se dadeau in primire, cum nu-i convenea de cineva, cum se dadeau in gat:„Tine marfa la cutarica“. Stii pe unde mai tineau ei marfa? Pe la astea care vindeau sucuri la pahar, la tonete din alea. […]     Dar nu l-ati ascultat pe Dumitru Dragomir sau pe atatia altii, cati aveau bani la Revolutie? Si dintre sportivi… toti fotbalistii erau multumiti, pentru ca atunci cand aveau vreun succes nu prea mai erau vamuiti. Si se mergea pe incredere. Mergea echipa Dinamo, da? Securistul era cu ei acolo, stia ce au, ce nu au si, daca aveau succes, le dadea voie cu un video, cu nu stiu ce… Se vindeau si video-uri pe timpul ala, dar nu erau puse la vedere. Faceai tranzactia verbala, dupa care te duceai si iti dadea produsul, nu acolo.     (Florentina Tone–    „Noi toti ne suspectam unii pe ceilalti.“)     […] Reparam telefoanele de pe strada. Initial, m-au bagat chiar undeva unde se scoteau banii din telefoane. Cand am ajuns acolo, fiind adus de un sef, ca asa era, cu relatii,„bai, lasa-l pe ala, ca l-a adus seful cutare!“, se fereau toti de mine. Nu-mi dadeam eu seama de ce, la un moment dat astia imi spuneau:„Du-te si tu acasa, ca esti tanar, mergi sa te distrezi cu gagica!“ Dar ei ma trimiteau acasa ca sa poata sa scoata bani. Dar de asta mi-am dat seama mult mai tarziu. In fine. Dupa, am trecut sa repar telefoanele pe strada. Acolo nu am facut mare lucru, ca se fereau astia de mine. Tentatia banului a venit in momentul in care gaseai pe canalul respectiv, unde se bagau fisele, ori ca era o mizerie, ori ca puneau o fisa stramba, ori ca se incarca caseta, apareau niste bani necontorizati pe care in mod normal erai obligat sa ii bagi tu in caseta. In primul rand, nu aveai unde sa ii bagi. Apoi, trebuia sa faci un proces-verbal, sa declari. Asa ca ii luai, ziceai, e, cativa lei acolo. Cativa lei, cu cativa lei, cu cativa lei, se adunau. La un moment dat, incepusera sa ma sperie sumele pe care le castigam.     (Antonio Momoc—    „Asta era Triunghiul Bermudelor.     Acolo se pierdeau marfurile si apareau banii!“)          ZOLTÁN ROSTÁS este profesor de sociologie si de comunicare. A publicat volumele: Visszajátszás (Conexiune inversa), Bucuresti, Albatros, 1984; Kételyés kísérlet (Dubiu si experiment), Cluj-Napoca, Kriterion, 1988; Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Bucuresti, Paideia, 2000; O istorie orala a Scolii Sociologice de la Bucuresti, Bucuresti, Printech, 2001; Chipurile orasului. Istorii de viata din Bucuresti. Secolul XX, Bucuresti, Polirom, 2002; Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale (impreuna cu Sorin Stoica), Bucuresti, Tritonic, 2003; Sala luminoasa. Primii monografisti ai scolii gustiene, Bucuresti, Paideia, 2003; Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elizabeta Odobescu-Goga. Jurnal din perioada 1916-1918, Bucuresti, Paideia, 2004; Atelierul gustia...