Papil Panduru. O viata artistica in cronici, comentarii si imagini - Cristian Luis Vasilescu

Originea acestei lucrari sta in bogata colectie fotografica si in bunavointa de a pune la dispozitie aceasta colectie - depozitara trecutului sau artistic - a omului de teatru si film, maestrul Papil Panduru. Intr-un timp in care trecutul este tratat cu superficialitate, este rastalmacit sau ignorat – ar mai fi sa spunem negat - de catre personaje care fixeaza pietre de hotar ale unor drumuri ce duc spre nicaieri, aceasta carte vine sa arate cum a fost candva teatrul si filmul romanesc si cam catre ceea ce ar trebui sa se tinda. Va fi o lucrare ilustrativ-expozitiva, din care nu va lipsi insa analiza unor momente cum ar fi, de pilda: raportarea la climatul social-politic al timpului in care protagonistul s-a format si consacrat ori conjuncturile in care a cunoscut oameni ce i-au influentat sau carora le-a influentat cariera. La disparitia regizorului Sergiu Nicolaescu, domnul academician Eugen Mihaescu avea sa scrie: „Astazi am pierdut un prieten. Romania a pierdut [pe] ultimul aristocrat al artei...”. Aristocratia n-are culoare sociala. Aristocrati gasim atat in randul comandantilor de prim rang (Nicolaescu), cat si in randurile soldatilor (a se citi a oamenilor simpli din randul actorilor. Cum e cazul protagonistului nostru. Panduru). Bogata colectie fotografica sustine aceasta teza, dupa cum si textul prezentei lucrari va incerca acelasi lucru.  Autorul Cuprinsul cartii Papil Panduru: O viata artistica in cronici, comentarii si imagini Prefata/ 7 Profil artistic/ 9 Marturisire de credinta/ 12 In preajma, in timpul studentiei si la absolvire/15  Nota asupra personalitatii/ 27 Teatru/ 29 - Timisoara/ 29 - Craiova / 85 - Iasi/ 107 - Bucuresti /158  Alte contributii artistice/ 323 In loc de incheiere/ 325 Cuvant inainte Papil Panduru: O viata artistica in cronici, comentarii si imagini In lumea teatrului si filmului intalnim actori completi, care se manifesta cu aceeasi dezinvoltura - atat pe scena, cat si pe platoul de filmare -, dar care nu aspira in mod deosebit catre locuri de prim plan, compensand insa acest fapt prin evolutii nu mari ca durata in economia pieselor de teatru sau in filme, dar de o profunda traire artistica. „N-am avut tupeul de care altii au dat dovada”, avea sa marturiseasca maestrul Papil Panduru – caci despre Domnia Sa este vorba. Credem insa ca o profunda intelegere a firii omenesti - dublata de bunul sau simt taranesc -, a constientizarii rolului si locului sau in ambianta colectiva l-au determinat sa accepte ceea ce viata i-a harazit. „In meseria mea, talentul e discutabil, pentru ca foarte multi indivizi cu tupeu ataca aceasta platforma a vietii care se numeste actorie... Pana la urma, aceasta meserie se invata, dar daca nu ai chemare...”, declara ziaristei Roxana Vintila, de la Jurnalul National, in octombrie 2008. Despre sine avea sa declare intr-un interviu acordat cronicarei Roxana Pana, in 1982, cand avea sa fie lansata pelicula Trandafirul Galben, film in care joaca primul sau rol principal, Martolea: „Ma vedeam, nu ma vedeam, eu mi-am jucat intotdeauna momentul cu credinta”, pentru ca mai tarziu, la implinirea a 74 de ani de viata (2008), sa isi dezvaluie o fateta mai putin cunoscuta a personalitatii sale publicului, declarand pentru cotidianul amintit: „Sunt un actor foarte docil in fata regizorului”. O serie de personaje pe care le-a intalnit in viata scolara bucuresteana si care i-au netezit drumul catre teatru, mai intai – cum ar fi directorul Scolii Elementare din cartierul Damaroaia, Serghiescu, cel care l-a recomandat directorului tehnic al Teatrului National din Bucuresti, Costel Manolescu -, apoi, prietenia ce l-a legat de poetul Nicolae Labis, i-au indreptat pasii catre lumea artistica. Prin directorul tehnic, Manolescu, intra in atentia regizorului de platou al TNB, Traian Zecheru, si astfel este angajat ca recuziter. Intalnirea cu regizoarea Marietta Sadova avea sa-i aduca si prima aparitie teatrala, in rol de paj al lui Stefan cel Mare, langa maestrul George Calboreanu, in spectacolul Apus de Soare. Obligat de o imprejurare sa-i sopteasca marelui actor o replica pe care acesta nu si-o mai amintea, se remarca in fata lui prin gestul sau indraznet si pentru inspiratia de a-l ajuta. La scurt timp, in pauza, intr-o discutie la care mai era prezenta actrita si profesoara Dina Cocea - interpreta Mariei, sotia voievodului -, maestrul Calboreanu ii recomanda sa urmeze institutul si i-l recomanda acesteia sa-l ia la clasa ei.  In toamna lui 1957 este admis la institut, poezia Moartea caprioarei fiind proba sa de examen, intrand al III-lea, trecand prin fata unei comisii al carei sef era un alt mare actor, Costache Antoniu, rectorul institutului, si din care mai faceau parte George Dem Loghin, Beate Fredanov, Marietta Sadova, Dina Cocea, Solomon Ghelerter, Ion Fintesteanu. La absolvire, in 1961, este repartizat la Teatrul Regional din Bucuresti, apoi, la cererea sa si prin interventia...